Amenințarea Mariei Zaharova, după ce UE a suspendat acordul cu Rusia privind vizele: Radiația „n-are nevoie de viză să treacă granițele”

Amenințarea Mariei Zaharova, după ce UE a suspendat acordul cu Rusia privind vizele: Radiația „n-are nevoie de viză să treacă granițele”

Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a afirmat miercuri, 31 august, că „radiația n-are nevoie de o viză” ca să treacă granițele, după ce miniștrii europeni de Externe au ajuns la un consens politic pentru suspendarea acordului dintre UE și Rusia privind facilitarea emiterii vizelor, scrie hotnews.ro.

Declarația Mariei Zaharova a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, când jurnaliștii ruși au întrebat-o care este situația de la centrala nucleară din Zaporojie, în contextul în care Rusia și Ucraina se acuză reciproc, în mod constant, de bombardarea sitului.

Zaharova a spus că, atunci când sunt întrebate direct cine bombardează cea mai mare centrală nucleară din Europa, statele occidentale și ONU „spun că nu știu, nu au nicio opinie despre asta”.

„Ei au opinii despre violurile în grup și lucrurile de acest fel. Ei știu sigur că rușii le fac. Când este vorba de alte crime, ei îndreaptă imediat degetul către Moscova”, a acuzat reprezentanta Ministerului rus de Externe.

Aceasta a mai spus că „UE este acum ocupată de o decizie mai importantă – dacă să emită sau nu vize rușilor”.

Dar radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele. Dacă ceva se întâmplă la Zaporojie nu va fi despre vize, pașapoarte sau granițe. Dintr-un motiv de neînțeles, Uniunea Europeană nu manifestă nicio îngrijorare cu privire la această chestiune.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe:

„Regimurile liberale europene au luat multe decizii autodistructive și sinucigașe. Poate asta este doar o altă monedă în pușculiță”, a adăugat Zaharova, potrivit transcriptului conferinței de presă, publicat de site-ul Ministerului de Externe de la Moscova, mid.ru.

Miniştrii de Externe din țările membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri, în urma unei reuniuni informale de două zile care a avut loc la Praga, la un consens politic pentru suspendarea completă a acordului de facilitare a eliberării vizelor dintre UE şi Rusia. Astfel, întreaga procedură pentru obținerea unei vize de intrare pe teritoriul blocului comunitar va deveni mai lungă, mai birocratică și mai costisitoare.

Zaharova a făcut aceste declarații în cadrul aceluiași briefing de presă în care a acuzat România că furnizează armament Ucrainei sub pretextul oferirii de asistență umanitară și a cerut guvernului de la București „să spună poporului şi întregii lumi cum stau lucrurile în realitate”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Libertatea