Avioane nesigure, aeroporturi închise: Rusia încearcă să-și salveze sectorul aviatic, pe măsură ce sancțiunile încep să se simtă

Avioane nesigure, aeroporturi închise: Rusia încearcă să-și salveze sectorul aviatic, pe măsură ce sancțiunile încep să se simtă

În momentul în care Rusia a fost lovită de sancțiuni după invadarea Ucrainei, pe 24 februarie, analiștii au avertizat că impactul asupra sectorului aviatic al țării va fi vizibil în două luni. Se pare că aceștia au avut dreptate, scrie publicația Politico.

Companiile aeriene rusești nu mai au voie să survoleze mare parte a Europei și a Americii de Nord. Producătorii americani și europeni nu au voie să vândă aeronave, piese sau să ofere asistență tehnică operatorilor ruși. Moscova a furat, practic, avioane închiriate în valoare de miliarde de euro, dar acestea ar fi reținute dacă ar părăsi țara. Și există în prezent temeri că Rusia se va îndepărta din ce în ce mai mult de cerințele globale de siguranță.

Efectul deplin al acestor măsuri este acum evident.

În timpul pandemiei, aeroporturile rusești au avut rezultate mai bune decât rivalii din Londra și Frankfurt, datorită fluxului intern în plină expansiune. Dar, de la începutul războiului, Agenția Federală a Rusiei pentru Transport Aerian, Rosaviatsiia, a închis 11 aeroporturi mai mici, în mare parte în centrul și sudul țării, din motive de siguranță.

Confruntate cu un trafic scăzut, aeroporturile au fost nevoite să concedieze angajați. La Șeremetievo, cel mai mare aeroport din Moscova, aproape o cincime din personal este în concediu de odihnă. Vnukovo, un alt aeroport din capitală, a notificat săptămâna trecută aproape 2.000 de angajați cu privire la posibile concedieri.

Cererea pentru zborurile interne este în scădere. Vânzările de bilete pe portalul de turism Tutu.ru au scăzut cu o treime în martie și aprilie, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Aeroflot, operatorul de stat vizat de runda inițială de sancțiuni occidentale, a înregistrat în martie o scădere a numărului de pasageri cu o cincime față de anul precedent.

Presa de stat a relatat luna trecută că Kremlinul analizează dacă va folosi aproximativ 107 miliarde de ruble (1,5 miliarde de euro) din fondul său suveran de investiții, pentru a recapitaliza compania aeriană.

„Este dificil să stabilim un termen, dar avem în față o situație potențial prelungită”, a declarat Volodimir Bilotkach, profesor de management al transportului aerian la Institutul de Tehnologie din Singapore. „Spațiul aerian va fi închis pentru o perioadă de timp, companiilor aeriene rusești li se va interzice să zboare în Europa și în alte țări, iar acum, operatorii ruși se află pe lista neagră a UE”, a spus el.

Lista neagră stabilește în esență că operatorii ruși sunt nesiguri, lucru despre care comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat că este un act apolitic. „Nu amestecăm siguranța cu politica”, a spus ea, potrivit Politico.

Pe termen lung, izolarea Rusiei ridică semne de întrebare cu privire la modul în care operatorii aerieni vor avea acces la piese de schimb și la operațiunile de întreținere a aeronavelor. De asemenea, rămâne de văzut cum vor rezolva problema relației cu companiile de leasing. Este puțin probabil ca acestea să își mai dorească să facă din nou afaceri cu Rusia, după ce Moscova a confiscat practic avioanele închiriate, încălcând normele internaționale de aviație.

„Va trece foarte, foarte mult timp, asta dacă vom mai avea vreodată apetit pentru o expunere în Rusia”, a declarat Domhnal Slattery, un director executiv al gigantului irlandez de leasing Avolon.

Avioane cu probleme

Dincolo de aeronavele confiscate, Rusia simte acum lipsa celor 79 de avioane pe care companiile de leasing au reușit totuși să le recupereze și care reprezintă aproximativ 10% din flota sa combinată, potrivit CNN.

Apoi, rămasă fără piese de schimb și fără actualizări ale manualelor de reparații din Occident, Rusia se confruntă cu dificultăți tot mai mari în ceea ce privește întreținerea flotei rămase.

Dintre cele 187 de avioane ale Aeroflot, aproape toate (în afară de zece) sunt produse de Airbus sau Boeing, care nu mai au voie să ofere servicii de mentenanță de întreținere.

Avionul Suhoi Superjet 100, deținut de Rusia, are, de asemenea, probleme. În ciuda faptului că are sediul la Moscova, motoarele sale sunt furnizate de PowerJet, un joint venture între NPO Saturn din Rusia și compania franceză Safran.

Producția motoarelor a fost oprită în martie, după ce PowerJet și-a suspendat contractul cu proprietarii ruși ai companiei.

Săptămâna trecută, Rosaviatsiia a respins „orice îngrijorare exprimată în numele unor state străine cu privire la siguranța zborurilor aeronavelor rusești”, dar experții din industrie spun că nu este clar care este situația avioanelor.

Unele companii aeriene au amenințat deja că vor opri la sol avioanele, din cauza lipsei de acces la piese.

IrAero, o companie cu sediul la Irkutsk, care operează zboruri interne și internaționale, a solicitat sprijin guvernamental pentru a menține avioanele în zbor. Directorul său a sugerat, de asemenea, ca Moscova să transfere responsabilitatea pentru repararea motoarelor și furnizarea pieselor de schimb către compania mamă a Saturn, United Engine Corporation, care este deținută parțial de statul rus.

Compania rusă de stat din domeniul apărării Rostec, care deține o participație în United Engine Corporation, și-a exprimat „surprinderea” față de comentariile IrAero, potrivit TASS, agenția de știri de stat de la Moscova.

„Din câte știm, compania aeriană nu are probleme cu flota de zbor. Toate Superjet-urile companiei sunt acum în serviciu, motoarele de pe avioane sunt disponibile”, a precizat un comunicat al Rostec.

IrAero nu este singura companie aeriană îngrijorată. Alți trei directori de companii aeriene care operează Superjet-uri au declarat pentru RBC că se confruntă cu probleme de întreținere a motoarelor de la introducerea sancțiunilor UE. Unul dintre directori a declarat că operatorul său va fi nevoit să oprească zborurile Superjet în toamnă dacă asistența tehnică nu se îmbunătățește.

Rusia, tot mai izolată

Kremlinul este în mod clar îngrijorat de viitorul sectorului aviatic. În aprilie, guvernul a anunțat un fond în valoare de 100 de miliarde de ruble pentru a sprijini industria națională, ca răspuns la sancțiuni. Putin a promis că măsura va contribui la ieftinirea zborurilor și la creșterea producției de aeronave.

Ministerul rus al Transporturilor a elaborat un proiect de dezvoltare a industriei de transport aerian, care include suplimentarea flotei naționale cu 1.000 de avioane produse în Rusia, potrivit relatărilor din presa rusă.

Și în acest caz, este posibil ca Rusia să se confrunte cu probleme, deoarece producția accelerată nu va reuși să umple golul peste noapte.

Prognoza de bază a guvernului prevede că traficul de pasageri nu va reveni la nivelurile anterioare pandemiei până în 2030. Prognoza „pesimistă”, care ia în considerare problemele de întreținere ale aeronavelor străine, spune că mai mult de jumătate din flota rusă ar putea fi dezmembrată pentru piese până în 2025.

China, un potențial aliat pentru sectorul aviatic rusesc, nu a oferit sprijin.

Moscova și Beijingul au o alianță aerospațială – China-Russia Commercial Aircraft International Corporation (CRAIC) – care vrea să intre în competiție cu Airbus și Boeing. Dar nu este clar ce se va întâmpla cu avionul de linie CR929 planificat de CRAIC, prevăzut pentru sfârșitul deceniului, care, de asemenea, depinde parțial de motoare occidentale.

Industria aviatică chineză nu are nimic de câștigat din susținerea Moscovei, a declarat Richard Aboulafia, un analist în domeniul aviației.

„Rusia oferă foarte puțin în sectorul aviației civile”, a spus el, potrivit Politico. „Este o piață minusculă și nu este una în creștere. Din punct de vedere al finanțării aeronavelor, a devenit o groapă de gunoi toxică, inclusiv pentru chinezi. Partea de producție este predispusă la corupție și, în general, este lipsită de resurse”, a adăugat acesta.

Și în vreme ce aliații sunt greu de găsit, o mulțime de rivali intervin pentru a prelua piața turistică rusă.

Air Serbia a continuat să opereze zboruri către Moscova, în timp ce Turcia a lansat un nou operator, Southwind Airlines, destinat turiștilor ruși care au puține alte opțiuni de călătorie în această vară.

Este o reîntoarcere la situația din timpul Războiului Rece, când aviația sovietică era aproape complet separată de restul lumii în ceea ce privește tehnologia, producția, reglementările și chiar limba de operare.

Libertatea