Bărbatul care a spart mai multe vile din Pipera, inclusiv casa lui Hagi, condamnat definitiv. Câţi ani va sta în spatele gratiilor

Bărbatul care a spart mai multe vile din Pipera, inclusiv casa lui Hagi, condamnat definitiv. Câţi ani va sta în spatele gratiilor

Marian Fieraru, bărbatul acuzat că a dat mai multe spargeri în vile din Pipera, inclusiv în casa lui Gheorghe Hagi, în perioada sărbătorilor de iarnă din 2017, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi opt luni de închisoare, informează News.ro.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi l-au condamnat pe Marian Fieraru la 6 ani şi 6 luni închisoare pentru furt calificat în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie, în urma schimbării de încadrare juridică operate la termenul din 23 martie 2022.

Totodată, instanţa a menţinut pedeapsa de 6 luni de închisoare aplicată pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi a contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni, rezultând o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

Judecătorii au decis să confişte de la bărbat pistolul marca Valtro model 85 Combat 9 mm, încărcătorul aferent, tubul cartuş şi fragmentele din patul armei. Decizia instanţei este definitivă.

Pe 15 martie 2018, bărbatul acuzat că a spart casa lui Gheorghe Hagi şi reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan a fost arestat, în timp ce încerca să spargă un imobil din Voluntari.

Potrivit poliţiştilor, în perioada decembrie 2017- martie 2018, tânărul ar fi pătruns în mai multe locuinţe de lux din cartierul Pipera din oraşul Voluntari, de unde ar fi sustras sume de bani şi bunuri de valoare: bijuterii, ceasuri, obiecte de artă, veselă din argint etc”, iar „prejudiciul este estimat la 80.000 de euro”.

Surse judiciare declarau atunci că bărbatul acţiona în general singur şi este practicant de Parkour, fiind prins cu dificultate de către poliţişti.

Libertatea