Blake Lively e însărcinată cu al patrulea copil. Imagini cu celebra actriță gravidă

Blake Lively e însărcinată cu al patrulea copil. Imagini cu celebra actriță gravidă

Actrița americană Blake Lively, în vârstă de 35 de ani, a dat vestea cea mare joi, când a participat la cel de-al 10-lea Summit anual Forbes Power Women’s, transmite Daily Mail.

În imaginile suprinse în cadrul evenimentului, se vede cum actrița își etalează fericită burtica de gravidă într-o rochie aurie scurtă, cu paiete. Ținuta a fost accesorizată cu o eșarfă albă, cercei de aur și pantofi crem cu platformă.

Blake Lively a dezvăluit că este însărcinată pe covorul roșu la Forbes Power Women’s Summit. Foto: Profimedia

Acesta va fi cel de-al patrulea copil pentru Blake Lively și soțul ei, Ryan Reynolds. Cei doi au acasă trei fetițe: James, în vârstă de șapte ani, Inez, de cinci ani, și Betty, de doi ani.

Blake și Ryan s-au cunoscut la începutul anului 2010 în timpul filmărilor de la pelicula Green Lantern. Au început să se întâlnească în octombrie 2011, iar în 2012 s-au căsătorit.

În 2020, actrița anunța cât de fericită este să fie mamă.

„Bănuiesc că trebuie să-mi placă cu adevărat, pentru că sunt obsedată de copiii mei”, a explicat Lively, într-un interviu pentru Harper’s Bazaar.

La rândul său, Reynolds a lăsat pe locul doi cariera de actorie pentru a se dedica copiilor.

”Nu vreau să ratez această perioadă cu copiii mei. Când filmez un film, sunt adesea plecat în Europa, petrec ore multe pe drum. Îmi place foarte mult să fiu un tată implicat. Îmi place să le duc la școală dimineața, îmi place să le iau”, a mărturisit Reynolds.

Libertatea