Bogdan Aurescu: Putin şi-a calculat foarte greşit planurile. A încercat să despartă și NATO, și UE, dar efectul a fost invers

Bogdan Aurescu: Putin şi-a calculat foarte greşit planurile. A încercat să despartă și NATO, și UE, dar efectul a fost invers

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, 2 septembrie, că preşedintele rus, Vladimir Putin, în loc să dezbine membrii NATO şi UE așa cum „a încercat”, de fapt nu a făcut altceva decât să întărească unitatea celor două structuri.

„Domnul Putin a încercat să ne despartă, să atace unitatea noastră. Dimpotrivă, unitatea dinăuntrul NATO este mai puternică decât oricând, unitatea din UE este mai mare ca oricând, unitatea dintre cele două maluri ale Atlanticului este mai mare ca oricând”, a afirmat Bogdan Aurescu, la cea de-a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum, potrivit Agerpres.

El a precizat că Vladimir Putin a calculat greșit planul de invadare a Ucrainei.

„Cred că preşedintele Putin a calculat foarte greşit planurile sale. A crezut că va ataca Ucraina şi o va ocupa în câteva zile, dar nu a fost aşa. Dimpotrivă. Ucraina rezistă, cu ajutorul comunităţii internaţionale democratice, iar acum contraatacă, lucru foarte important. Iar soldaţii lui Putin au abandonat uniformele lor de paradă, pe care le aveau la începutul războiului. A crezut că va intimida ţările din regiune, inclusiv pe cele din Alianţă şi din Uniunea Europeană. Efectul a fost invers”, a subliniat Aurescu.

Șeful diplomației române a mai spus că România va crește bugetul pentru apărare în 2023, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis încă din primăvară, pentru a spori securitatea țării.

„Suntem complet conştienţi de faptul că securitatea şi apărarea încep acasă, de aceea am decis să creştem bugetul pentru Apărare de la 2% la 2,5% (n.red. – din PIB), începând de anul viitor. Contăm pe solidaritatea Aliaţilor, dar şi contribuim la aceasta”, a mai afirmat Aurescu.

Libertatea