Cabral și Andreea Ibacka și-au botezat băiețelul. Petrecerea a fost întreruptă de un incendiu. Ce s-a întâmplat, de fapt

Cabral și Andreea Ibacka și-au botezat băiețelul. Petrecerea a fost întreruptă de un incendiu. Ce s-a întâmplat, de fapt

Emoții mari pentru Andreea și Cabral Ibacka. Cei doi au organizat în acest weekend botezul lui Tiago, la câteva luni după ce au devenit părinți pentru a doua oară. Nașii micuțului au fost Răzvan Fodor și soția lui, cei care le sunt foarte bun prieteni proaspeților părinți.

„Mergem la botez! Deși ne-am pregătit de ceva timp pentru eveniment, parcă tot pe ultima sută… ”, a spus Andreea Ibacka pentru fanii săi de pe rețelele de socializare. Actrița și Cabral mai au o fetiță, pe Namiko.

La eveniment au participat și Adela Popescu împreună cu Radu Vâlcan. Cabral a postat un mesaj pe contul de Facebook, alături de care a atașat un video de la eveniment

„S-a botezat Tiago Ibacka. De față cu mama lui, Andreea, cu nașii Răzvan și Irina. In comentariile interminabile ale duduiței Namiko, căreia nu-i mai tăcea gurița aia a ei.

Și le mulțumesc prietenilor noștri care și-au petrecut frumos tare ziua de azi cu noi”, a scris Cabral pe Facebook.

O casă situată la câțiva metri de locuința prezentatorului TV și a soției sale a luat foc. . Invitații au tras o sperietură zdravănă, însă, Cabral a ținut să precizeze că toată lumea este bine, inclusiv vecinii săi. „Toată lumea OK. Vecinii sunt toți bine. Speriați, dar bine. E pace.”, a scris Cabral pe Instagram.

Libertatea