Căderea guvernului, în presa internațională. „Criza politică agravează problemele României”

Căderea guvernului, în presa internațională. „Criza politică agravează problemele României”

Presa străină scrie pe larg, marți, despre demiterea cabinetului condus de Florin Cîțu, prin moțiune de cenzură. Publicația Politico notează că Guvernul de la București se prăbușește la mai puțin de un an de când a fost format, iar jurnaliștii de la Reuters scriu că România se află într-o situație de impas politic de o lună, ceea ce amenință eforturile de redresare economică. Euronews amintește că această criză politică are loc în contextul în care România este a doua cea mai slab vaccinată țară din UE, iar pandemia de COVID a scos la iveală deficiențe grave ale sistemului de sănătate.

Agențiile de presă străine precizează că înlăturarea Guvernului de la București se suprapune cu un val patru pandemic foarte agresiv.

„Cîțu a fost numit în urmă cu mai puțin de un an, dar a fost supus criticilor pentru felul în care a gestionat criza COVID, România fiind în prezent al doilea cel mai slab vaccinat stat din Europa”, notează Euronews, care punctează și că țara noastră s-a confruntat în ultimul an cu trei incendii mortale care au avut loc în spitale.

„Prăbușirea guvernului ar putea duce la alegeri anticipate în România”, relatează jurnaliștii de la Politico, care menționează că până la declanșarea anticipatelor ar putea trece luni întregi, perioadă în care țara ar rămâne într-o situație de incertitudine.

„Criza politică agravează problemele României, care includ un al patrulea val mortal al pandemiei de coronavirus. Sistemul de sănătate românesc nu poate face față cererii de paturi de terapie intensivă, în condițiile în care doar o treime dintre adulți au primit vaccinul anti-COVID, iar oficialii spun că iau în considerare să solicite altor țări să preia pacienți infectați cu coronavirus”, se mai arată în articolul publicat de Politico.

În același timp, Politico amintește că majorarea prețurilor pentru energie cu care se confruntă Europa afectează și România, „generând inflație ridicată și temeri cu privire la costul vieții”.

„Parlamentul român răstoarnă guvernul minoritar al premierului Cîțu”, titrează agenția Reuters, care precizează că România se află deja de o lună într-un blocaj politic.

Jurnaliștii de la Associated Press notează că în discursul său de marți din Parlament, Cîțu s-a referit la cei de la USR PLUS spunând că a tolerat „o echipă de incompetenți”, și adaugă că demiterea guvernului duce la adâncirea crizei politice.

Și Europa Liberă scrie că înlăturarea guvernului Cîțu are loc în mijlocul unor scandaluri politice și în timp ce țara se confruntă cu o situație foarte dificilă din cauza pandemiei.

Căderea guvernului Cîțu amenință să adâncească criza cu care se confruntă România, una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, pe fondul unui al patrulea val COVID – cel mai mortal de până acum – și a creșterii uriașe a facturilor la energie înainte de sezonul rece.

Europa Liberă:

Aceeași publicație precizează că președintele Klaus Iohannis trebuie acum să numească un nou prim-ministru, însă potrivit unor informații, șeful statului ar intenționa să-l numească tot pe Cîțu, ceea ce ar putea duce la declanșarea alegerilor anticipate. În acest scenariu, mai notează Europa Liberă, potrivit sondajelor de opinie, favorizată ar fi formațiunea de stânga, PSD, cel mai mare partid din Parlament.

Și agenția spaniolă EFE a relatat despre demiterea guvernului de la București, într-un articol ilustrat cu o fotografie cu statuia lui Superman cu capul în jos, adusă marți în Parlament.

Semnatarii moțiunii dau vina pe premierul Florin Cîțu pentru colapsul spitalelor, pe fondul celui de-al patrulea val la pandemiei, precum și pentru creșterea prețului la energie și alte servicii și produse de bază, precizează jurnaliștii spanioli.

Despre o perioadă de instabilitate politică în mijlocul celui de-al patrulea val al pandemie, relatează și Radio France Intenationale.

281 de parlamentari au votat astăzi pentru ca Guvernul Cîțu să fie demis, un număr de voturi cu 47 mai mult decât era necesar. Este un număr record de voturi pentru demiterea unui Guvern, înregistrat la o moțiune de cenzură în România post-decembristă.Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Libertatea