Carambol cu 20 de mașini pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție

Carambol cu 20 de mașini pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție

Traficul spre mare este blocat, vineri dimineață, în urma unui accident în lanț care a avut loc pe Autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183. Din primele informații, 20 de mașini au fost implicate în carambol, iar două persoane au fost rănite, transmite Centrul InfoTrafic.

Accidentul a avut loc în urmă în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, judeţul Constanţa. 20 de mașini au fost implicate în evenimentul rutier, iar ISU Dobrogea a activat Planul Roșu de Intervenție.

La faţa locului s-au deplasat 19 ambulanţe: nouă ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa şi 10 ambulanţe SMURD. Din primele informații, două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.

La locul accidentului au ajuns și mai multe echipaje de poliție pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

În urma accidentului s-au format cozi uriașe, iar la această oră se circulă cu dificultate. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Accident în lanț pe Autosrada Soarelui foto Facebook: Elena Valy

Libertatea