Caravană mobilă de vaccinare în localitățile izolate din Delta Dunării

Caravană mobilă de vaccinare în localitățile izolate din Delta Dunării

Locuitorii comunităţilor izolate din Delta Dunării vor fi vaccinați anti-COVID în cadrul unei caravane mobile organizate de Direcţia de Sănătate Publică Tulcea. Imunizarea începe vineri, 4 iunie, iar serurile administrate vor fi cele de la de Pfizer şi Johnson & Johnson.

„Mâine, 04.06.2021, începând cu ora 08:00, o echipă mobilă de vaccinare, formată din cadre medico-sanitare de la centrele de vaccinare amenajate la Sala de Sport „Dan Pohariu” si respectiv, la Liceul Tehnologic „Nicolae Cornățeanu” din municipiu, se va deplasa în Pardina și Chilia Veche pentru a vaccina locuitorii zonei dornici să se imunizeze”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura Tulcea.

Până la 2 iunie, în Tulcea au fost vaccinate 71.388 de persoane, dintre care 3.402 au fost imunizate cu o doză unică (AstraZeneca sau Johnson & Johnson), 37.492 au primit prima doză, iar 30.494 au efectuat rapelul.

Caravana mobilă de vaccinare, destinată comunităților izolate din Deltă, a fost organizată pentru a crește numărul persoanelor vaccinate din județ.

Autoritățile estimează că în cadrul acestui program se vor imuniza 40-45 de persoane în Pardina și 70-80 de persoane în Chilia Veche. Serurile administrate vor fi cele de la Pfizer și Johnson&Johnson.

„Continuăm vaccinarea populației din zonele izolate ale Deltei Dunării cu echipele mobile. Sezonul turistic de anul acesta este la început și îmi doresc ca delta să fie un loc sigur pentru turiștii care ne vor vizita și anul acesta”, a declarat prefectul.

În Tulcea, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 este de 0,3 cazuri la mia de locuitori, iar de la începutul pandemiei, în județ au fost confirmate 8.427 cazuri.

Libertatea