Care este distanța de frânare a mașinii în funcție de viteză

Care este distanța de frânare a mașinii în funcție de viteză

Atunci când te afli la volan trebuie să conduci responsabil, atât în condiții normale de drum, cât mai ales atunci când condițiile de drum sunt îngreunate de vremea potrivnică. Printre cele mai frecvente cauze ale producerii accidentelor rutiere se numără viteza excesivă și aprecierea greșită a distanței optime de frânare.

De aceea este important să te adaptezi la condițiile de trafic. Cu alte cuvinte să conduci prudent, să păstrezi o distanță suficient de mare față de celelalte mașini și să fii în permanență concentrat la drum.

Dacă nu vei face toate acestea, există șanse vei întârzia să apeși pedala de frână va determina mașina pe care o conduci să parcurgă o distanță de frânare mai mare care se traduce de cele mai multe ori în accidente ce pot avea consecințe dintre cele mai grave.

În acest articol îți vom spune ce trebuie să faci pentru a aprecia corect distanța de frânare în condiții de siguranță și, astfel, să eviți producerea de incidente nedorite în trafic.

Ce este distanța de frânare?

După cum bine știm cu toții, mașina nu se oprește niciodată exact în clipa în care este acționată pedala de frână, ci mai parcurge o anumită distanță, în funcție de viteză, până când se va opri complet.

Această distanță se numește distanță de oprire și este compusă din distanța de reacție și distanța de frânare.

Distanța de reacție este distanța pe care un autovehicul îl parcurge din momentul în care cel de la volan identifică pericolul și până când apasă pedala de frână, iar distanța de frânare este drumul parcurs de mașină din clipa în care șoferul calcă pedala de frână și până când mașina se oprește complet.

Distanța de oprire trebuie să fie întotdeauna mai mică decât distanța până la obstacol, iar aici intervine viteza de reacție al celui aflat la volan.

Cu cât șoferul va conștientiza mai repede pericolul și va apăsa pedala de frână, cu atât mașina se va opri mai repede.

Ce factori influențează distanța de frânare?

Pentru a înțelege exact cum se produce frânarea trebuie să știi că există anumiți factori care influențează procesul de frânare al unei mașini.

Cei mai importanți factori sunt viteza de deplasare a mașinii în momentul în care șoferul apasă pedala de frână și performanțele mașinii. În același timp, distanța de frânare mai depinde și de starea tehnică a sistemului de frânare, repartizarea neproporționată a încărcăturii, starea anvelopelor și de condițiile meteo și de drum.

Nu în ultimul rând, foarte importantă este starea generală a șoferului. Timpul de reacție al acestuia sunt influențate în mod negativ dacă acesta este obosit sau dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise.

Care este distanța de frânare în funcție de viteză?

Mulți șoferi se întreabă care este distanța pe care ar trebui să o aibă față de mașina din față. Trebuie să știi că la Codul Rutier nu este menționată o anumită distanță, ci doar faptul că „șoferul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta pentru evitarea coliziunii”.

Totuși, este important să menții în permanență o distanță suficient de mare între mașina ta și cea din față deoarece vei avea o imagine de ansamblu mai bună asupra drumului și vei avea timp să reacționezi și să oprești la timp în condiții de siguranță dacă mașina din față va frâna brusc.

Pentru a ști ce distanță trebuie să păstrezi față de mașina din față îți prezentăm în tabelul următor valorile indicate de specialiști cu privire la distanța de frânare în funcție de viteza de deplasare, atât în condiții de drum ideale (asfalt uscat), cât și în condiții de drum dificile (șosea umedă, acoperită de zăpadă sau cu polei):

Distanța de franâre in funcție de viteză și condițiile de drum

Cum conduci in siguranta pe ploaie

Aplică regula celor două secunde!

Dincolo de aceste informații trebuie să știi că, atunci când te afli în trafic, mai există o modalitate prin care poți afla dacă ai suficient spațiu de frânare și, implicit, poți preîntâmpina producerea unui accident. 

Este vorba despre „regula celor două secunde”. Aceasta spune că, atunci când mașina din fața ta trece prin dreptul unui reper (un copac, un stâlp, un indicator sau orice alt punct fix), va trebui să începi să numeri 1001, 1002, ceea ce înseamnă că vei trece prin dreptul aceluiași reper după două secunde.

Dar, de ce două secunde? Ei bine, specialiștii spun că timpul de reacție al unui om normal, apt, odihnit și care nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise este de aproximativ o secundă și jumătate.

Un astfel de șofer are nevoie de 0,75 secunde pentru a percepe ceea ce se întâmplă din clipa în care cel din mașina din față apasă pedala de frână și se aprinde stopul. Apoi, din momentul în care cel din spate a văzut stopul aprins al mașinii din față și până când frânează el mai are nevoie de 0,75 secunde.

Regula celor două secunde este indicată și pentru a evita un carambol/accident în lanț.

Regula celor doua secunde

Atenție! Cu cât condițiile de trafic și de aderență sunt mai grele, cu atât va trebui să mărești distanța față de mașina din fața ta la 3, la 4 sau la 5 secunde.

Totodată, cu cât lungimea autovehiculului pe care îl conduci este mai mare, cu fiecare 5 metri vei mai adăuga câte o secundă.

Libertatea