Cățelușa Silva, în vizită la Guvern, în cadrul campaniei de adopție a câinilor fără stăpân

Cățelușa Silva, în vizită la Guvern, în cadrul campaniei de adopție a câinilor fără stăpân

Premierul Florin Cîţu s-a alăturat campaniei de adopţie a animalelor fără stăpân şi va încuraja primarii şi consiliile judeţene să facă front comun pentru a ajuta animalele din adăposturi, anunţă reprezentanţii ONG-ului Agent Green. Premierul s-a fotografiat la Palatul Victoriei cu Silva, o căţeluşă adoptată şi sterilizată, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale.

„De ziua mondială a animalelor, încurajez primarii și președinții consiliilor județene să facă front comun într-o campanie națională în care să punem accent pe soluții pentru câinii fără stăpân. Ilfov – un exemplu de urmat pentru a rezolva problema perpetuă a cățeilor fară stăpân. Altfel spus, se poate! Să nu uităm că un cățel ne oferă companie, ne păzește, pot fi folosiți pentru terapie asistată și sunt cei mai buni căutători în misiuni de salvare de vieți omenești sau depistare de mărfuri ilicite. România civilizată pe care dorim să o clădim își protejează cetățenii și totodată îsi tratează animalele cu empatie și respect”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Membrii ONG-ului Agent Green au precizat, tot pe Facebook, că acțiunea a avut loc duminică, 3 octombrie.

„Am discutat cu premierul Florin Cîţu, un mare iubitor de animale, despre cele sălbatice, de fermă şi mai ales despre problema nerezolvată a căţeilor fără stăpân din România. Unul dintre aceştia este căţeluşa Silva, care a fost o prezenţă inedită la Palatul Victoria. A fost adoptată şi sterlizată acum mulţi ani”, se arată în postarea Agent Green pe Facebook.

„Pentru a rezolva problema la nivel naţional, premierul va încuraja primarii şi consiliile judeţene să facă front comun într-o campanie naţională rapidă, eficientă şi creativă după modelul din Ilfov unde jucătorii de fotbal şi Consiliul Judeţean şi-au unit recent forţele într-o campanie de adopţie care a făcut deja înconjurul lumii”, se mai arată în postare.

Fiecare cățel merită să își găsească o casă. Să fie adoptat și sterilizat, ca Silva. Și de ce nu, să ajungă prieten, terapeut, paznic și cercetaș, ca Silva.

Agent Green:

Luna trecută, CJ Ilfov a încheiat un proiect de colaborare cu Iga Profesionistă de Fotbal, având drept obiectiv promovarea adopției de animale în România. Câinii sunt vaccinați, sterilizați, deparazitați, pregătiți pentru a fi luați acasă de către iubitorii de animale.

La derby-ul FCSB – Dinamo, din Liga 1, din 12 septembrie, jucătorii oaspeților au ieșit pe teren alături de căței care pot fi adoptați de către cei care doresc un animal de companie.

Libertatea