Ce a ajuns să facă artista Ileana Șipoteanu, la 5 de la moartea soțului ei. „Sunt foarte mulți care încearcă”

Ce a ajuns să facă artista Ileana Șipoteanu, la 5 de la moartea soțului ei. „Sunt foarte mulți care încearcă”

În urmă cu cinci ani, Ileana Șipoteanu, în vârstă de 54 de ani, și-a pierdut soțul. Cei doi aveau o relație specială, astfel că, acesteia i-a fost foarte greu să treacă peste dispariția bărbatului ei.

În prezent, artista este profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, merge la concerte și duce o viață liniștită la malul mării.

„Mă plimb liniștită, merg foarte mult pe jos, fac mișcare. Locuiesc în orașul cu cea mai mică poluare. Aici este o vreme senzațională, de ieșit la plimbare. Plec în vacanță câteva zile, apoi mă întorc. În străinătate nu am mai fost de vreo doi ani, a spus aceasta.

Ileana Șipoteanu spune că are mulți pretendenți, însă nu vrea să își reface viața. „Sunt mulți care încearcă. Poate pentru că se gândesc că sunt singură, dar nu e rău, a mărturisit aceasta pentru impact.ro.

„De ceva vreme tot insista un domn bine şi drăguţ (văduv şi dânsul) să ieşim la o cafea. L-am tot amânat şi mi-a fost ruşine după atâtea insistenţe să-i spun nu şi de data asta. Ne-am văzut în sfârşit pe un mal de lac sclipitor, undeva departe de ochii curioşi ai lumii.

Din vorbă-n vorbă, (cam multă vorbă), a trecut timpul şi într-un final şi-a luat inima-n dinţi şi mi-a zis că ar trebui să încercăm să ne ducem traiul în comun.

Eu, cum sunt de fel mai distrată şi gândindu-mă la orice altceva numai la o cerere de genul ăsta nu, n-am înţeles bine şi i-am spus că nu trebuie să meargă cu transportul în comun că-l duc eu cu maşina.

A făcut nişte ochi mari şi după mimica feţei, am înţeles că am ratat ceva important. Doamne, iartă-mă, dar nu era pentru mine !”, a mai adăugat interpreta.

Libertatea