Ce mesaj transmit manevrele militare masive ale Moscovei, supervizate de Putin chiar înainte de alegerile parlamentare din Rusia

Ce mesaj transmit manevrele militare masive ale Moscovei, supervizate de Putin chiar înainte de alegerile parlamentare din Rusia

„Zapad-21”, exercițiul militar derulat aproape de granița cu NATO, reprezintă un avertisment pentru Alianța Nord Atlantică, un moment de integrare mai strânsă între Rusia și Belarus și o dovadă a modernizării forțelor armate rusești, scriu The Economist și Euronews. Totul vine oportun, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Rusia, pe care partidul lui Vladimir Putin le va câștiga, fără surprize.

Președintele Vladimir Putin a supervizat luni exercițiile militare masive organizate împreună cu Belarus, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din Rusia, în vreme ce Polonia și Ucraina și-au declarat îngrijorarea cu privire la proximitatea și lipsa de transparență a manevrelor.

Exercițiul „Zapad-21” ține până joi și se desfășoară în mai multe zone din Rusia și Belarus, în unele cazuri aproape de granița cu NATO.

Manevrele de luni, spre exemplu, s-au concentrat pe lansarea unei contraofensive împotriva unor forțe inamice, a anunțat ministrul rus al apărării. În Arctica, flota rusească și forțele aeriene au exersat respingerea unui atac aproape de granița cu Norvegia.

Putin a asigurat că manevrele – la care, potrivit oficialilor, participă 200.000 de militari, 80 de avioane și 300 de tancuri – nu sunt direcționate împotriva unei țări străine anume, dar le-a catalogat drept un răspuns necesar la activitatea sporită a NATO aproape de granițele Rusiei, scrie Euronews.

Vladimir Putin supervizează exercițiile militare Zapad 2021 FOTO: EPA

Liderul de la Kremlin a zburat în regiunea Nijni Novgorod, aflată la est de Moscova, cu ministrul apărării Serghei Șoigu, pentru a superviza manevrele care s-au desfășurat acolo.

Motive de îngrijorare

NATO, care a acuzat în trecut Rusia că a subraportat dimensiunea manevrelor militare, a anunțat că va monitoriza cu atenție exercițiile. Alianța Nord-Atlantică a subliniat totodată că manevrele cresc riscul unui accident sau al unei erori care ar putea declanșa o criză.

„În vreme ce fiecare țară are dreptul de a derula exerciții militare, transparența limitată, contextul mai larg al manevrelor și activitățile hibride care le acompaniază sunt motive de îngrijorare”, a declarat ministrul polonez de externe, Zbignew Rau.

Acesta a amintit de concentrarea de trupe rusești de la granița cu Ucraina, de la începutul acestui an, și de criza de la granița cu Belarus, în care Minskul este acuzat că încurajează migranții să intre în Polonia.

Cel mai mare exercițiu militar al Rusiei în Europa în ultimii 40 de ani

Dacă cifrele și estimările sunt corecte, scrie The Economist, „Zapad-21” ar putea fi cel mai mare exercițiu militar al Rusiei în Europa, în ultimii 40 de ani.

Trupe rusești și din Belarus participă la exercițiul militar Zapad 2021 FOTO: EPA

Deși exercițiile se derulează oficial între 10 și 16 septembrie, militarii și echipamentele au ajuns în teren de luni întregi și unele vor rămâne probabil acolo și după încheierea manevrelor, așa cum s-a întâmplat și în cazul mobilizării de trupe de la granița ucraineană.

Nu doar dimensiunea manevrelor este relevantă. Important este și faptul că mii de trupe rusești sunt desfășurate în Belarus.

Pe 9 septembrie, Vladimir Putin l-a primit la Moscova pe dictatorul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, pentru a șasea oară în ultimul an.

În ciuda ezitărilor din trecut cu privire la apropierea de Rusia, Lukașenko a declarat că este pregătit pentru „o integrare mai strânsă militară, politică și economică”.

Putin a observat, la rândul său, că împrumuturile acordate de Moscova Minskului, între septembrie și finalul lui 2022, vor depăși 600 de milioane de dolari.

O demonstrație a capacității militare a Rusiei

Un alt scop al „Zapad-21” este de a demonstra nu doar că armata Rusiei este gata de luptă, dar și că forțele și armele sale sunt modernizate, chiar dacă cheltuielile alocate pentru apărare sunt mult sub cele ale SUA.

Manevrele includ astfel ofensive tradiționale terestre, navale și aeriene, care se întind până în zona arctică, dar vor folosi și tehnici moderne – robotul de luptă Uran-9, spre exemplu, un vehicul militar fără pilot.

Vehiculul militar rusesc fără pilot Uran-9, la manevrele militare Zapad 2021 FOTO: EPA

Exercițiul, scrie The Economist, este și o oportunitate pentru diplomația militară, care ar trebui să dovedească faptul că, deși este prost văzută în Occident, Rusia are prieteni în alte colțuri ale lumii.

Astfel, la manevre sunt prezenți militari din Armenia, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Mongolia, Pakistan și Sri Lanka.

Nu în ultimul rând, Zapad-21 vine în ajunul alegerilor parlamentare din Rusia, care au loc în weekendul acesta.

Partidul aflat la guvernare, Rusia Unită, este așteptat să câștige, în ciuda unei scăderi de popularitate.

Libertatea