Ce spune Daniel Craig despre filmul făcut în secret cu regina Elisabeta a II-a

Ce spune Daniel Craig despre filmul făcut în secret cu regina Elisabeta a II-a

Actorul britanic Daniel Craig a mărturisit sâmbătă că se simte ”foarte norocos” că a colaborat cu regina Elisabeta a II-a, în clipul memorabil pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 2012 de la Londra, transmite Reuters.

”Am fost pur şi simplu foarte norocos că am făcut parte dintr-un proiect, Jocurile Olimpice, şi că am avut şansa să lucrez cu ea la ceva care a bucurat, a plăcut şi a adus zâmbetul pe buze multor oameni”, a spus Daniel Craig, la premiera peliculei ”Glass Onion: A Knives Out Mystery”, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

Momentul de pe stadionul Olimpic din Londra a fost precedat de un film de trei minute cu regina Elisabeta a II-a și ”James Bond”, interpretat de Daniel Craig. În film, cei doi s-au întâlnit la Palat, înainte de a se parașuta simultan dintr-un elicopter pe stadion. Saltul cu parașuta a fost efectuat de o dublură.

I think Queen Elizabeth had a great sense of humour and she was a good sport. She proved this when she made her grand entrance to the London 2012 Olympics alongside Daniel Craig as James Bond. This was absolutely magnificent. #RIPQueenElizabeth #QueenElizabeth #JamesBond pic.twitter.com/T9gKTcQzdU

— The Sting (@TSting18) September 8, 2022

Managerul de producție Sam Hunter a spus că proiectul a fost ținut secret de regina chiar și față de apropiații din Familia Regală.

„Asta a fost una dintre condiții, când a fost de acord să participe. Așa că atunci când ea vine și se așază, cei din familie exclamă: «Ah, drăguț»”, a spus Hunter.

Libertatea