Cel puțin 13 persoane au murit în Kenya în urma exploziei unei cisterne care s-a răsturnat

Cel puțin 13 persoane au murit în Kenya în urma exploziei unei cisterne care s-a răsturnat

O cisternă cu petrol care s-a răsturnat în vestul Kenyei a explodat în timp ce localnicii scoteau combustibilul din ea. Cel puțin 13 persoane a murit în urma deflagrației, a precizat poliția locală, citată de ABC News.

Locuitorii din zonă au început să sustragă combustibilul din cisternă, imediat după ce aceasta s-a răsturnat, în urma unui accident rutier s-a produs în apropierea satului Malanga, din comitatul Siaya.

„O mașină cu remorcă încărcată cu 20 de tone de lapte a lovit cisterna care se îndrepta spre Busia. În urma impactului, cisterna s-a răsturnat la marginea drmului”, a precizat comandantul poliției din comitatul Siaya, Charles Chacha.

Reprezentantul poliție a spus că mulți dintre martorii accidentului s-au repezit ca să sustragă combustibil din cisternă. Câteve clipe mai târziu, aceasta a explodat.

„Am numărat douăsprezece cadavre la faţa locului. O altă persoană a murit în spital din cauza rănilor”, a declarat Charles Chacha.

„Mai multe persoane au fost spitalizate cu arsuri grave, inclusiv copii mici”, a adăugat Charles Chacha.

În ciuda avertismentelor din partea autorităților cu privire la pericolele care le implică sustragerea de combustibil, mulți kenyeni continuă să o facă pentru că sunt presați de sărăcie.

În 2009, cel puțin 120 de persoane au fost ucise după ce s-au adunat în jurul unui tanc petrolier răsturnat, care apoi a explodat.

Familiile afectate de sărăcie spun că nu prea au alte opțiuni de a supraviețui. Prețurile în creștere a alimentelor și a combustibililor fac ca mulți kenyeni să nu-și mai poată hrăni copiii.

FOTO: EPA

Libertatea