Cinci persoane aflate într-un microbuz românesc au murit în accident, în Ungaria

Cinci persoane aflate într-un microbuz românesc au murit în accident, în Ungaria

Un microbuz românesc a lovit din spate un camion, cinci persoane au rămas blocate în microbuz și au decedat pe loc, iar un bărbat a fost propulsat dintr-un autovehicul. Carambolul în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, a informat agenția de presă maghiară MTI, preluată de news.ro.

Patru vehicule s-au ciocnit marţi în Ungaria, lângă localitatea Bábolna, mai multe persoane au fost rănite, iar drumul a fost închis, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom pe site-ul poliţiei ungare.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că un microbuz românesc a lovit din spate un camion și cinci persoane din microbuz au decedat pe loc.

Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului. Cinci persoane – două femei şi trei bărbaţi – au murit.

Un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui fiind stabilă.

Foto ilustrativă: YouTube

Libertatea