Cine este noua prezentatoare de la „Vorbește lumea”. Bogdan Ciudoiu și Shurubel revin cu un nou sezon

Cine este noua prezentatoare de la „Vorbește lumea”. Bogdan Ciudoiu și Shurubel revin cu un nou sezon

De la jumătatea lunii iulie, Cosmina Păsărin, Majda și Emily Burghelea au ținut vara pe val și le-au oferit celor de acasă ediții speciale, de vară, live, de luni până vineri, de la 10.30! Telespectatorii s-au încărcat cu energia lor, au comentat subiectele fiecărei zile alături de invitați și au celebrat vara la maximum.

De luni, de la 10.30, „Vorbește lumea” revine cu un nou sezon! După ce fetele le-au ținut locul, Bogdan Ciudoiu și Shurubel s-au întors din vacanță și sunt deciși să le ofere celor de acasă ediții care nu ar trebui ratate.

Totodată, de luni, echipei i se alătură și o nouă prezență feminină! Despre cine este vorba? Vom afla în prima dimineață a noului sezon!

După o vară încărcată, fără vacanță, Andreea Caranda, producătorul executiv al emisiunii, declară: „Nici nu-mi vine să cred că spun asta, dar vara s-a încheiat! Iată că am ajuns la capătul edițiilor noastre speciale și ne bucurăm din suflet că oamenii ne-au fost aproape și am ținut împreună vara pe val.

Cosmina, Majda și Emily au făcut o echipă frumoasă, iar cei de acasă au simțit energia lor, așa că le mulțumesc pentru toată deschiderea și implicarea pe care au arătat-o.

De luni… începem un nou sezon: fresh, încărcat de energie, informații și invitați ce nu trebuie ratați! Băieții, Shurubel și Bogdan, revin din vacanță cu forțe proaspete și… vor avea o mare surpriză: o nouă colegă! Așa că nu uitați, luni, de la 10.30, «Vorbește Lumea» că ne revedem cu o super formulă!”

Libertatea