Cineaștii ucraineni, protest la Cannes față de „genocidul rusesc”

Cineaștii ucraineni, protest la Cannes față de „genocidul rusesc”

Echipa ucraineană din spatele filmului „Butterfly Vision” a protestat la Festivalul de Film de la Cannes împotriva războiului declanşat de Rusia, transmite revista Variety. Înainte de premiera mondială a filmului „Elvis” de Baz Luhrmann, o sirenă de raid aerian a răsunat, miercuri după-amiază, pe croazetă, pentru a aduce aminte că războiul din Ucraina a intrat în cea de-a patra lună.

În faţa sălii Debussy, la câțiva pași de locul unde Tom Hanks, Austin Butler și alte vedete ale filmului despre „Regele rock’n’roll” urmau să defileze pe covorul roșu, echipa ucraineană din spatele filmului „Butterfly Vision” a lansat un apel pentru ca lumea să-și amintească de suferința țării lor.

Pe treptele palatului, în timp ce sirena de raid aerian răsuna, regizorul Maksym Nakonechnyi, producătorii Darya Bassel și Yelizaveta Smit și actrița principală Rita Burkovska au stat alături de echipa de producție. Aceștia au ținut în dreptul fețelor logo-ul folosit pe platformele de socializare atunci când conținutul este considerat sensibil sau deranjant.

Manifestanții au desfășurat apoi un banner pe care scria: „Rușii ucid ucraineni. Considerați că este ofensator sau deranjant să vorbim despre acest genocid?”.

Înainte de protest, Bassel a declarat pentru Variety că gestul simbolic se dorește o reamintire a faptului că „de la începutul războiului din Ucraina, foarte mult conținut vizual legat de război în social media a fost ascuns automat ca fiind sensibil și deranjant”.

Producătoarea a îndemnat comunitatea internațională să se confrunte frontal cu suferința din Ucraina: „Uneori, oamenii preferă să nu se gândească prea mult la asta. Între timp, ucrainenii sunt uciși”.

Bassel a declarat că echipa „Butterfly Vision” și-a petrecut săptămânile dinaintea premierei de miercuri deliberând asupra modului în care să folosească cât mai bine lumina reflectoarelor de la Cannes. „Nu este vorba despre a veni la Cannes pentru a face afaceri. Pentru noi, este vorba doar despre transmiterea mesajului către întreaga lume. Nu ne-am putea gândi să folosim acest timp pentru altceva”, a spus producătoarea.

Nu este primul prostest la Cannes. Vineri, 20 mai, o femeie a manifestat față de violurile comise de soldații ruși în Ucraina. De asemenea, un grup de feministe a apărut duminică cu fumigene și un pergament la Festivalul de Film de la Cannes, pentru a protesta față de crimele comise împotriva femeilor, pe criterii de gen.

România este reprezentată la Cannes prin noul film a lui Cristian Mungiu, „R.M.N”, care a avut premiera mondială pe 21 mai, în Competiția Festivalului de la Cannes. Filmul „R.M.N”, o dramă dintr-un sat transilvănean, este văzut printre favoriții la Palme d’Or.

De asemenea, pelicula de lungmetraj a regizorului Alexandru Belc, „METRONOM”, a fost inclusă în competiția prestigiosului festival de film de la Cannes.

Foto: Profimedia

Libertatea