Colonelul Florin Timu, șeful SIPI Suceava, trimis în judecată în dosarul „fabricii” de permise false

Colonelul Florin Timu, șeful SIPI Suceava, trimis în judecată în dosarul „fabricii” de permise false

Colonelul Constantin Florin Timu, şef al Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Suceava a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar legat de fapte de corupție de la Permise Suceava. Totodată, în același dosar, a fost trimis în judecată și comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava, a informat DNA, într-un comunicat.

Colonelul Florin Timu este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii.

De asemenea, în acelaşi dosar a fost trimis în judecată Radu Ionuţ Obreja, comisar şef de poliţie, fost şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Suceava, pentru comiterea unei infracţiuni de dare de mită, în formă continuată.

În 15 februarie, DNA a anunțat că a trimis în instanță primul dosar de corupție din cele trei deschise la Serviciul Permise Auto Suceava. Fostul șef al serviciului, comisarul de poliţie Radu Ionuţ Obreja, a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a condus o grupare infracţională din care mai făceau parte poliţişti, funcţionari, instructori auto şi angajaţi ai Registrului Auto Român și care fraudau examenele pentru obținerea de permise de conducere.

Gruparea ar fi acţionat în scopul obţinerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obţinerea permiselor de conducere şi în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

„În acel context, în scopul asigurării protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, în perioada 2017 – 2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de şef al Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Suceava, ar fi pretins şi, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuţ, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (în total 25.100 de euro) pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală cu privire la cele menţionate mai sus”, spun procurorii.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, colonelul Timu i-ar fi divulgat fără drept lui Obreja informaţii secrete de stat, clasificate „strict secret”, dar şi informaţii nedestinate publicităţii, pe care le deţinea în virtutea funcţiei, astfel încât Obreja sau complicii săi să poată evita o eventuală răspundere penală.

În perioada 2018 – 2020, Timu ar fi consemnat în cuprinsul declaraţiilor de avere date necorespunzătoare adevărului referitoare la mai multe imobile.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine lui Florin Timu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Suceava, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Libertatea