Comisia Europeană, despre proteste:„Într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”

Comisia Europeană, despre proteste:„Într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”

Mai multe state vestice au fost martore în weekend unor proteste de amploare, unele violente, împotriva măsurilor pandemice impuse în contextul creșterii abrupte a numărului de cazuri Covid. Drept răspuns, Comisia Europeană le-a transmis luni protestatarilor că le înțelege „oboseala”, dar respectarea relațiilor reprezintă „calea de ieșire din pandemie”, potrivit agenției EFE citată de Agerpres.

„Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Cele mai violente proteste au avut loc în weekend în Olanda, Belgia și Croația. Vinerea trecută, la Rotterdam, sute de manifestanți au incendiat mașini și au aruncat cu pietre în poliție, în ceea ce primarul orașului a numit o „orgie a violenței”, iar premierul Mark Rutte i-a calificat pe protestarii violenți drept „idioți”.

„Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”, a adăugat Dana Spinanţ.

Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%, dar diferențele sunt mari de la un stat la altul. Dacă în Portugalia trece de 80%, în Bulgaria este de doar 24%, iar în România de 35%.

„Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus”, a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker. „Ceea ce este clar, cu cifre (…), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii”, a insistat el.

Conform unor surse de la Bruxelles, în zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a cazurilor. 

Libertatea