CORESPONDENȚĂ: Ce-i face pe unii moldoveni de lângă Transnistria să spună că „dacă începe rusul, noi ridicăm mâinile-n sus. Ne dăm cu Rusia”?

CORESPONDENȚĂ: Ce-i face pe unii moldoveni de lângă Transnistria să spună că „dacă începe rusul, noi ridicăm mâinile-n sus. Ne dăm cu Rusia”?

„În ziua de azi, noi nu trăim, doar supraviețuim”, explică o localnică din Republica Moldova, dintr-un sat vecin cu Transnistria, resemnarea în fața unei posibile agresiuni de peste apă. Din ce motivează cei mai mulți oameni de aici, sărăcia și lipsa de speranță îi împing să întâmpine cu indiferență viitorul: fie ce-o fi. 

„Trăim cu grija asta: când or începe a împușca, fărâmă tot și n-avem unde ne duce”, spune Serafim, în vârstă de 71 de ani, de la umbra unui nuc mare, vechi cât căsnicia lui de 46 de ani. Gospodăria bătrânului se află în centrul satului Molovata, în raionul Dubăsari, pe malul drept al râului Nistru. 

Serafim sub nucul bătrân

În urma războiului din 1992, administrația raionului Dubăsari a fost împărțită între Republica Moldova și Transnistria. În timp ce orașul de reședință al raionului și alte sate se află sub control separatist, există câteva localități, pe ambele maluri ale Nistrului, care sunt administrate de Chișinău. Acum, la Dubăsari, s-a instalat una dintre granițele geopolitice cele mai fierbinți ale lumii. O extindere a conflictului, un atac pe acest al doilea front ar putea dezechilibra complet situația. Ce semnificația are asta pentru viața oamenilor care trăiesc, de când se știu, într-o lume a frontierei dintre lumi?

La marginea satului Molovata trece Nistrul

Grija că Putin va lua la rând fostele republici din URSS

„Eu mă gândesc așa, bătrânește: o să termine cu Ucraina și o să înceapă cu Moldova. O să termine cu Moldova și o să înceapă iar – cu toate cele 15 foste republici din URSS. Și ne e teamă, normal. Că la noi, dacă începe rusul, noi ridicăm mâinile-n sus. N-avem cum lupta. Ne dăm cu Rusia, ce să faci altceva? Ucrainenii s-au refugiat, dar eu unde să mă duc din casa mea?”, continuă Serafim, în timp ce, din dreapta, îl privesc ochii negri și curioși ai nepoatei. 

„Toți îs duși peste hotare, că aici n-au ce lucra”

Serafim a trăit toată viața în satul Molovata și aici și-a întemeiat gospodăria. A muncit pe tractor, la colhoz, cât a putut. După 47 de ani de muncă, a ieșit la pensie cu 780 de lei moldovenești (188 de RON, n.r.), dar recent i s-a mărit suma, a ajuns la 2.000 (500 de RON, n.r.). 

Intrarea în Moldovata

„Trebuie să mai cumpăr oleacă de zahăr, o macaroană, ce să fac? Mă descurc, că muncesc pământul, mai avem și noi câte un purcel, o păsare”, explică bătrânul.

În satul aflat pe malul drept al Nistrului, unde râul se unduiește și formează o limbă de pământ, nu există niciun angajator.

Nici în jur nu sunt localități dezvoltate economic. La 5 kilometri, pe același mal, e satul Oxentea, nițel mai ridicat. Însă tot jale cu locurile de muncă. Femeile și bărbații nistreni aleg să parcurgă drumuri mult mai lungi în căutarea unui loc de muncă. Câțiva se duc la Chișinău, la 75 de kilometri, dar cei mai mulți iau drumul străinătății.

Cândva, ulițele satului Molovata erau pline de copii și tineri, astăzi, ei preferă să plece la oraș sau peste hotare

Peste hotare s-a dus să muncească și ginerele lui Serafim. Nu vrea să spună în ce țară – „Pe-afară, e suficient. Muncești, ai”, spune bărbatul cu o mișcare scurtă din umeri. Acum a venit în concediu să lucreze la casa pe care o ridică în aceeași curte cu a bătrânului. 

„Toți îs duși peste hotare, că aici n-au ce lucra. Se duc, fac bani și se întorc să repare casa”, îl completează Serafim.

Potrivit recensământului din 2004, în Molovata locuiau 3.600 locuitori, dintre care 98,8% moldoveni. În realitate, sătenii estimează că au mai rămas doar câteva sute. 

Ginerele, nepoata și fiica lui Serafim

Case renovate și goale

Străzile satului spun povestea plecării și promisiunii mereu amânate a reîntoarcerii. La fiecare două-trei case una este în construcție, însă curțile sunt pustii. Singurul loc mai animat este magazinul satului, ”Market Luminița”.

Magazinul Luminița din Molovata

„Aici nu șade nimeni”, spune o bătrână, de pe banca din fața porții, și ne  îndreaptă privirile peste drum. E o casă bătrânească, frumoasă, proaspăt renovată, cum sunt multe în sat. „Mai la deal-s două case în care nu-i nimeni. Tineretul pleacă în lume, face bani și se întoarce să ridice case”, explică Iulia. Locuiește în sat de când se știe, de 72 de ani. 

Iulia

„Ei luptau, noi prășeam ceapa pe deal”

Își amintește de Războiul din Transnistria din 1992, dar spune că „n-a fost așa strașnic cum e acum în Ucraina”. „Ei luptau, noi prășeam ceapa pe deal. Au fost și unii care or fugit, dar repede s-or liniștit apele atunci.”

De atunci e pace, spune femeia, și speră să rămână așa. „Aici e pace și noi mergem mai departe. Să fie pace pentru ăștia tineri, că eu nu mai am mulți ani de trăit.”

Puținii săteni rămași în Molovata trăiesc din muncile câmpului

”Cu ucrainenii n-am nimic în comun, nici nu vreau”

Alături de Iulia, pe bancă stă și Galina. În vârstă de 67 de ani, femeia s-a născut în orientul îndepărtat al Rusiei, la Kamceatka, și e pe jumătate ucraineancă, din partea mamei. „Dar eu cu ucrainenii n-am nimic în comun, nici nu vreau”, se grăbește să precizeze.  

S-a măritat de tânără și toată viața și-a trăit-o în Republica Moldova. Își amintește și ea de războiul din anii 90, dar, la fel ca vecina ei, spune că „n-a fost așa ceva cum e la Ucraina, acum e rău de tot”.  

E păcat de Ucraina. Nu trebuie să fie nebuneala asta. Să sufere și să moară oameni și din partea aceea, și din partea aista.

Galina, localnică din Molovata:

În Molovata, cele mai multe case nu mai sunt locuite


Dorul se plimbă între Canada și Chișinău

Galina urmărește zi de zi știrile despre război și spune că preferă să rămână neutră, pentru că „n-avem noi de unde a ști care spune drept”. 

Altele sunt lucrurile care nu-i dau pace Galinei. Traiul greu, dorul de copii și singurătatea satului în care și-a trăit cei mai frumoși ani ai tinereții. „Eu am un fecior care trăiește în Canada și mai am unul la Chișinău. Prin sat nu mai sunt tineri, toți sunt duși prin Europa, prin State, da pe unde nu sunt duși. Înainte, vedeai ulițele pline de copii, acum au rămas doar bătrânii. Tinerii se duc după graniță, să facă bani”, spune femeia cu amărăciune. 

Cândva, ulițele satului Molovata erau pline de copii și tineri, astăzi, ei preferă să plece la oraș sau peste hotare

„Noi nu trăim, doar supraviețuim”

Puținii tineri care au rămas în sat sunt nevoiți să facă zilnic naveta la Chișinău. E și cazul lui Nicolai. Are 17 ani și studiază electrica și mecanica la un colegiu tehnic din Capitala Moldovei. Nu știe încă ce-i va rezerva viitorul, dacă va pleca din țară. Fratele lui mai mare, care a studiat farmacia, s-a stabilit în Germania.

„În ziua de azi, noi nu trăim, doar supraviețuim. Cel mai rău e că trebuie să facem deplasare până la Chișinău, că n-avem ce munci aici”, spune mama lui Nicolae, Tatiana, în vârstă de 50 de ani.

Deși trăiește în Molovata, în casa bunicilor, femeia studiază la Chișinău să devină bucătar. A ales o meserie care să-i permită să-și găsească mai ușor de lucru undeva aproape de casă.

Pe Tatiana nu războiul o sperie, ci efectele lui economice. Poate că armata nu va ajunge aici, dar scumpirile, sunt deja. „Lumea e afectată un picuț de criza asta. Inflația e mare, am simțit-o în buzunar. Toate s-au scumpit: și legumele – până și varza, care era 15 de lei și-acum e 28 de lei– și carburanții, și gazul, tot.” 

Femeia adaugă că nu are mari speranțe nici în ce privește viitorul european al Republicii Moldova. „Nu știu dacă integrarea în UE ne va aduce un viitor mai bun. Noi am suferit și acum, cu refugiații, că am avut foarte mulți, dar o ducem și noi foarte greu”, spune Tatiana.

Tatiana și fiul ei, Nicolae

O voce tânără

În apropierea magazinului din centrul satului îl întâlnim pe Ion, un tânăr de 17 ani care se grăbește să prindă cursa de Chișinău, unde face colegiul. Studiază să devină inginer electric și, spre deosebire de alți tineri, nu se gândește să plece peste hotare. 

„E foarte frumos la mine în sat, sunt mândru că-s de aici și o să rămân. Poate mă angajez la Centrală (Centrala hidroelectrică de la Dubăsari, n.r.)”, spune băiatul. 

„La începutul războiului vorbeam mult cu prietenii despre asta, acum ne-am cam obișnuit cu situația. Nu cred că Transnistria poate juca vreun rol în conflictul ăsta.” Însă are îngrijorări. 

Eu cred că dacă se bagă România în război, Moldova va suferi. Din ce am auzit eu la televizor, România vrea să dea armament ucrainenilor și asta va fi o provocare pentru Rusia, pentru că Rusia atunci va lovi în România prin Moldova. Țara noastră va pica la mijloc.

Ion, localnic din Molovata:

Ion așteaptă microbuzul de Chișinău

Revolta unei pensionare

Și Teodora, 65 de ani, așteaptă autobuzul. Merge la spitalul din satul vecin, Oxentea, unde soțul ei e internat de la începutul lunii martie. „A avut cancer de prostată în 2006 și acum i-a revenit. Dar poate trăi un bolnav de cancer cu 1.600 de lei pe lună? Vă spui eu că nu poate! Amu i-o mărit pensia cu 70 de lei, după ce o lucrat 26 de ani în colhoz. Mi-e scârbă de asta”, spune bătrâna revoltată. Teodora locuiește de 45 de ani în Molovata. 

E grea de tot viața aici. Toate s-or scumpit, pensiile-s mici, bolile-s mari. Acuma mă mai tem și de război, asta îmi mai trebuia mie la bătrânețe?

Teodora, localnică din Molovata:

Teodora merge la spitalul din satul vecin

Localnicii din satul Ustia trăiesc cu teama unui nou conflict

La 45 de kilometri de Chișinău, tot în raionul Dubăsari și tot pe malul drept al Nistrului, se află satul Ustia. Este o localitate la fel de izolată ca Molovata, cel mai apropiat centru urban fiind orașul Criuleni – la 8 kilometri. 

Intrarea în Ustia

În mai 1992, satul Ustia a fost una dintre țintele atacurilor rușilor staționați la Tiraspol, alături de alte sate de la Nistru, precum Cocieri, Holercani, Molovata și Zolonceni. 

Loviturile violente ale rușilor au durat șapte zile, dar au rămas bine întipărite în memoria localnicilor și astăzi. Evenimentele recente din Transnistria – unde au avut loc explozii la două turnuri de comunicații din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol – le-au retrezit amintirile despre război. 

Casa în renovare in Ustia

„Trăim cu frică aici, cum să nu, că Dubăsariul e peste drum. Când au împușcat încolo, la Grigoriopol, s-a auzit chiar tare, s-a auzit puternic când o bubuit”, spune o femeie, de peste 60 de ani, din Ustia, care nu vrea să-și dea numele. Nu se știe, zice ea.  

Moldoveanca își amintește cât de diferită era viața dinainte ca Nistrul să devină graniță cu zona separatistă. 

„Înainte, treceam podul (podul peste Nistru care ajunge în Dubăsari, aflat pe malul stâng al râului, n.r.) pe jos. Și ei bombardau în timp ce noi lucram. Când s-a pus granița, s-a făcut o listă și se uitau: pe noi ne lăsau să mergem, că munceam acolo, dar pe ăștialalți… îi împușcau”, își amintește femeia.  

„Am lucrat 21 de ani la fabrica de țesut covoare moldovenești din Dubăsari. Fabrica era la Orhei, dar aici aveau o filială. Iar în ‘92, când a fost războiul, ne-au alungat”, spune ea. 

Satul Ustia

”Să trăim cum se trăiește în Europa”

Când a izbucnit conflictul din Ucraina, femeia s-a speriat la gândul că ar putea să ajungă până în Moldova, dar acum spune că problemele mai mari sunt cele financiare. După 21 de ani în fabrică și alți cinci la colhoz, are o pensie de 1.000 de lei, care i-a fost majorată recent cu 200. 

„E tare ușoară viața în Moldova”, spune femeia, cu autoironie. „Îs multe nevoi, iar noi, bătrânii, numai noi știm cum om trăit. Sigur că vrem și noi o viață mai bună, drumuri mai bune. Dar noi trebuie să trăim mulți ani ca să ajungem să trăim cum se trăiește în Europa”, spune ea.

La sfârșitul lunii aprilie, inflația în Republica Moldova a urcat la 27.07%, fiind cea mai mare cifră înregistrată în Europa, informează ziarul local „Gazeta de Chișinău”. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a prognozat că, în trimestrul al treilea al anului, inflația va ajunge la 31%. 

Băieții din Ustia salută străinii cu Hristos a înviat

„Aici oamenii sunt mai mult cu Maia, nu cu rușii”

Femeia lucrează, pentru o zi, la magazinul din sat pe care îl deține sora ei. Spune că mulți dintre clienți vin și se plâng de scumpiri. Prețurile mari din Moldova sunt puse pe seama președintei Maia Sandu de către unii cetățeni, spune moldoveanca, însă ea îi contrazice. 

„Unii zic că scumpetea e din vina președintei țării. Dar cu ce e vinovată femeia? Ce, scumpirea e numai la noi? E în tot globul”, explică ea, adăugând că în Ustia majoritatea populației are o atitudine favorabilă lui Sandu. „Noi am votat-o 70%. Aici oamenii sunt mai mult cu Maia, nu cu rușii.”

Magazinul din Ustia

„Oamenii o scot pe Maia vinovată. Da ce-o făcut bun Dodon?”

Vera, 56 de ani, se numără printre sătenii care au votat-o la alegerile prezidențiale din 2020 pe Maia Sandu. Nu și-a pierdut speranța că femeia cu viziuni pro-europene va aduce schimbarea în bine, dar, spune femeia, e nevoie de îngăduință. 

„E tare greu, poate mai pe urmă va face Maia și ceva schimbări. Într-un an n-are cum să schimbe lucrurile, că are foarte mult de lucru. Eu am încredere în ea. E drept că acum pâinea e mai scumpă, gazul e mai scump, dar astea nu sunt de la dânsa. De vină-i toată situația care a fost înainte de ea”.

”Oamenii nu pricep și o fac pe Maia Sandu în toate felurile, o scot pe ea vinovată. Da ce-o făcut bun Dodon? El numai cu Rusia a fost”, spune Vera.

Unii zic că speranța vine de la Rusia, alții zic că de la Europa. Eu cred că România ar putea ajuta Moldova să meargă mai departe, să fie situația un pic mai bună și pentru noi.

Vera, localnică din Ustia:

Vera din Ustia

Lenin și Statuia Libertății

Acum două săptămâni, o echipă a The New York Times a trecut pe aici, pe drum spre Transnistria. Fotoreporterul a fost un român, cunoscutul artist Cristian Movilă. 

Începutul reportajului din Tiraspol este vegheat de statuia lui Lenin. 

Aici, în Ustia și Molovata, nu sunt statui ale lui Lenin. Dar economic și ca dezamăgire omenească, perpetuată în generații, spiritul Transnistriei începe din aceste locuri, din dreapta Nistrului. ”Vreau un pământ în care Libertatea este încoronată fără o coroană patriotică falsă, dar oportunitatea este reală”, spunea acum aproape 90 de ani Langston Hughes, un poet american de culoare. În unele părți ale lumii, statuile au căzut, coroana gomoasă le-a urmat, dar oportunitatea n-a venit niciodată ca să completeze și să facă îndrăgită libertatea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

Libertatea