Cornel Palade, moment jenant în timpul unui spectacol. A pățit-o pe scenă: „Este o falsă impresie că dacă bei, ai curaj”

Cornel Palade, moment jenant în timpul unui spectacol. A pățit-o pe scenă: „Este o falsă impresie că dacă bei, ai curaj”

Cornel Palade a trecut prin multe experiențe de-a lungul carierei lui de actor. Într-un interviu pentru wowbiz.ro, comediantul a vorbit cu sinceritate despre un moment jenant din timpul unui spectacol. A recunoscut că a consumat alcool și numărul său a fost diferit față de cum planificase el.

Ajuns acum la vârsta de 70 de ani, Cornel Palade a susținut de-a lungul vieții sale profesionale multe reprezentanții, multe spectacole, a participat în multe emisiuni de televiziune. Își aduce aminte în mod special de un spectacol, unul care care a consumat puțin alcool înainte. Se zicea că așa prinde curaj, că așa scapă de emoții.

Nu s-a întâmplat asta, ci și-a pierdut puțin controlul pe scenă, după cum a mărturisit acum. „Înaintașii noștri ne-au învățat că e bine să ai un pic de curaj înainte să intri în scenă și zic să iau o votcă mică. Dacă iei o votcă mică, o iei și pe următoarea mică și tot așa. Într-o zi eram în scenă, n-am mai avut control, am dat peste niște microfoane, au căzut alea și mi-am zis că este o falsă impresie că dacă bei, ai curaj.

Este o prostie, pentru că n-ai niciun fel de control! Euforia durează puțin, după care urmează prăbușirea. Și atunci am zis nu! Nu trebuie să bei niciodată când intri în scenă, absolut nimic, pentru că trebuie să-ți lași sufletul, energiile, inima să funcționeze liber în acord cu publicul pe care-l ai în fața ta. Atunci se realizează conexiunea perfectă între tine și public.”, a declarat Cornel Palade.

Având o vastă experiență, el a depășit momentul cu umor și ironie. „Sigur că am glumit! Am zis ‘Se întâmplă ceva! Ne aflăm în zona ezotericului! Microfoanele au început să se miște pe scenă și, când n-am fost atent, au început să dea peste mine!’ Lumea a început să râdă și am ieșit din situația aia. Colegii cu sculele, cu microfoanele, îți dai seama că nu s-au simțit bine!”, a mai spus Cornel Palade pentru sursa citată.

Cu ce se ocupă actorul Cornel Palade, de când nu mai apare în spectacole alături de Romică Țociu

În urmă cu ceva timp, Cornel Palade și Romică Țociu erau nelipsiți din spectacolele sau emisiunile difuzate la TV. Ce doi formau echipa perfectă și ofereau momente de umor memorabile. Însă cei doi nu au mai apărut unul alături de celălalt și mulți s-au întrebat ce se întâmplă, de fapt, între ei.

Cornel Palade a ținut să lămurească situația și a transmis că nu a fost vorba de nicio ceartă, ci doar de o schimbare care s-a făcut în timp, care l-a făcut să dispară, ușor, ușor, de pe micile ecrane. „Eu sunt un om educat. Las mereu loc de bună ziua oriunde mă duc, nici nu contează asta, fiindcă aşa am fost învăţat. Nu ştiu sincer ce s-a întâmplat. Cred că la un moment dat cineva a dorit o schimbare.

Şi uşor, uşor am dispărut. Dacă s-a crezut că e o reţetă mai viabilă cea în care Palade nu mai apare, am făcut un pas în spate. Dar, personal, nu cred că a fost o alegere bună!”, a declarat comediantul, pentru impact.ro.

Comediantul a lansat chiar și un album pe muzică.

Libertatea