Cristian Andrei, jurnalistul Europa Liberă care a dezvăluit modul în care cheltuie partidele banii publici în presă, este câștigătorul Premiului Ion Rațiu 2022

Cristian Andrei, jurnalistul Europa Liberă care a dezvăluit modul în care cheltuie partidele banii publici în presă, este câștigătorul Premiului Ion Rațiu 2022

Jurnalistul Cristian Andrei, senior editor la Europa Liberă, este laureatul din acest an al Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism, acordat de Centrul Rațiu pentru Democrație. 

În toamna lui 2019, România era cuprinsă de febra alegerilor prezidențiale. Pentru Cristian Andrei de la Europa Liberă era momentul de a număra banii plătiți pentru a umple toată țara de bannere cu Iohannis, Dăncilă, Barna și Paleologu. În următorii trei ani, acesta și-a continuat seria de investigații, dezvăluind despre cum bugetele marilor partide, finanțate din bani publici, devin investiții în presa din România.

Pentru seria sa de investigații, Cristian Andrei a câștigat acum Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism, acordat în fiecare an de Centrul Rațiu pentru Democrație.

„Avem convingerea că jurnalismul de investigație are nevoie de susținere și încurajare, iar câștigătorul de anul acesta demonstrează încă o dată că jurnaliștii joacă un rol esențial în descoperirea cazurilor de corupție și a mecanismelor ascunse care determină modul în care sunt cheltuiți banii publici și formarea agendei publice”, și-a explicat alegerea din acest an Centrul Rațiu pentru Democrație.

În schimb, jurnalistul Europa Liberă a explicat că subiectul nu s-a încheiat, căci „plăți se fac în continuare dinspre partide spre mass-media. Au fost campanii diferite, președinți de partide diferiți, de la Dragnea, Dăncilă, la Ciolacu, de la Orban la Cîțu și acum Ciucă. Seria cuprinde de fiecare dată informații ale perioadei, ale unei campanii sau nereguli descoperite la un partid”, a precizat Cristian Andrei pentru Centrul Rațiu.

Printre cele mai importante episoade ale seriei semnată de Cristian Andrei de la Europa Liberă se numără dezvăluirea că marile partide au cheltuit peste 5 milioane de euro doar în prima jumătate a anului 2021 pentru promovarea în presă și la televiziunile din România.

Banii livrați de marile partide în conturile instituțiilor mass-media vin din bugetul de stat, așa cum explică Cristian Andrei. Iar cei mai generoși cu presa sunt PSD și PNL.

PSD refuză să spună modul în care cheltuie banii în presă

„Partidele tind să devină cei mai mari investitori în presa din România, cu bani încasați de la bugetul de stat. Sumele au crescut într-un ritm alert în ultimii ani, dar lipsa de transparență, mai ales în cazul PSD, blochează accesul la informații”, scria Cristian Andrei la începutul anului în Europa Liberă, într-un articol care arăta cum PSD ține ascunse informațiile legate de sumele cheltuite pentru promovare și propagandă, în ciuda proceselor pierdute cu jurnaliști pentru nerespectarea legii accesului liber la informații de interes public.

Cine a mai câștigat premiul

Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism a fost lansat în 2015 cu scopul promovării și încurajării jurnalismului de investigație din România. Printre câștigătorii edițiilor anterioare se numără Victor Ilie de la Recorder, Diana Oncioiu de la Dela0, Alex Nedea de la Recorder, Paul Radu de la RISE Project, Ovidiu Vanghele de la Să Fie Lumină, Emilia Șercan de la Pressone și Cătălin Tolontan de la Libertatea.

Foto: Centrul Rațiu pentru Democrație

Libertatea