Cristina Cioran, noi detalii despre starea de sănătate a fetiței sale. „O să luptăm amândouă cât putem de tare”

Cristina Cioran, noi detalii despre starea de sănătate a fetiței sale. „O să luptăm amândouă cât putem de tare”

De pe patul de spital a venit cu vești noi despre starea fetiței sale. Cristina Cioran a născut prematur pe 18 iulie, la doar 29 de săptămâni de sarcină. Acum, și ea, dar și copilul se simt bine.

Vedeta este internată la Spitalul Municipal din București, acolo unde a ajuns în seara de duminică, cu o Ambulanță. Din salonul ei a dezvăluit noi detalii despre fetița pe care a născut-o prematur.

„Suntem ok și eu și bebelina. O să fim bine. Vă asigur că o să luptăm amândouă cât putem de tare, nu ne lăsăm așa ușor. Mulțumesc din suflet pentru toate mesajele și pentru toate încurajările voastre!

Mă ajută enorm să știu că sunteți cu gândul la noi! Ema e bine, se întărește! Suntem AboveTheSky!”, a declarat Cristina Cioran pe Instagram.

Vedeta a afișat chiar și un zâmbet în pozele din mediul online, se pare că s-a mai liniștit după momentul dificil prin care a trecut.

Recent, și logodnicul Cristinei Cioran a făcut dezvăluiri despre fetița lor. Alexandru Dobrescu încă nu și-a putut vedea fetele, dar abia așteaptă să le ducă acasă.

„Este foarte mare strictețe și nu am voie să merg să le vizitez din cauza pandemiei. Cristina era programată să nască la o clinică privată, în septembrie, însă atunci când au început contracțiile, Ambulanța a dus-o la Spitalul Municipal și acolo se află împreună cu bebelușa.

Bebelușa se simte perfect. Cristina nu a văzut-o încă, urmează probabil în câteva ore. Medicul ne-a spus că este rozalie la față. Sunt bine amândouă”, a declarat el pentru wowbiz.ro.

Libertatea