Depozit important de gaze naturale, descoperit în Marea Neagră

Depozit important de gaze naturale, descoperit în Marea Neagră

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a anunţat vineri că nava de foraj Fatih a descoperit recent în Marea Neagră un depozit de 135 de miliarde de metri cubi în zăcământul de gaze Sakarya, transmite DPA, citată de Agerpres.

Este a doua descoperire de gaze naturale în ultimul an făcută de Turcia, ţară aflată în căutare de resurse naturale în Marea Neagră.

Asta după ce, în august 2020, Turcia a anunţat că a descoperit cel mai mare depozit de gaze naturale al său, de 405 miliarde de metri cubi.

Președintele Erdogan preciza în 2020 că obiectivul vizat este de acela de a aduce gazul din acel depozit pe piaţa internă începând cu 2023.

Totuși, experţii au avertizat că aceasta ar putea dura câţiva ani şi ar necesita investiţii de miliarde de dolari înainte ca producţia să înceapă.

Turcia, care se confruntă cu o lipsă de rezerve proprii de energie, este nevoită să recurgă la import pentru a-şi acoperi cea mai mare parte a necesarului intern, fiind unul din cei mai mari cumpărători de gaze naturale ruseşti.

De aceea, de mai mulţi ani, navele sale de foraj explorează resursele energetice ale Mării Negre.

În afară de Marea Neagră, Turcia explorează hidrocarburi şi în Mediterana de est, zonă unde este blocată într-o dispută cu Grecia privind frontiera maritimă.

FOTO: EPA

Libertatea