Dezastrul provocat de inundaţiile din Germania şi Belgia, văzut din satelit

Dezastrul provocat de inundaţiile din Germania şi Belgia, văzut din satelit

Agenția Spațială Europeană a publicat, sâmbătă, imaginile surprinse de satelitul Copernicus cu amplitudinea dezastrului provocat de inundații în Germania și Belgia, informează Digi 24.ro.

Imaginea radar cu inundaţiile din Germania şi Belgia compară fotografiile făcute de Copernicus pe 3 şi 15 iulie 2021 (înainte şi după producerea inundaţiilor). Zonele inundate sunt colorate în roşu.

„Imaginile luate înainte şi după inundaţii oferă informaţii despre dimensiunea dezastrului şi se dovedesc a fi utile în monitorizarea inundaţiilor, graţie abilităţii lui Sentinel de «a vedea» printre nori şi ploaie”, conform Agenției Spațiale Europene (ESA).

Satelitul Copernicus furnizează imagini radar extrem de clare şi precise ale regiunilor pe care le survolează, indiferent dacă cerul este înnorat sau nu.

Datele furnizate de satelitul Copernicus sunt folosite la maparea zonelor afectate în vederea coordonării acţiunilor de salvare ale autorităţilor.

În Germania, bilanţul victimelor în urma inundațiilor devastatoare a crescut sâmbătă la cel puţin 133 de morţi.

În Belgia, țară vecină afectată și ea de inundații, s-au înregistrat 14 decese în urma viiturilor.

FOTO: Agenția Spațială Europeană

Libertatea