Doi polițiști de frontieră, implicați în accidentul de la Orșova. Unul a intrat cu șalupa în caiacul cu sportivi, celălalt i-a salvat

Doi polițiști de frontieră, implicați în accidentul de la Orșova. Unul a intrat cu șalupa în caiacul cu sportivi, celălalt i-a salvat

Un fost polițist de frontieră, pensionat în urmă cu trei ani, este cel care, marți, a intrat cu șalupa, în viteză, în caiacul în care se aflau patru adolescenţi de la Clubul sportiv Orşova care se antrenau pe Dunăre. Sportivii au fost ajutați și salvați de un polițist, tot de la frontieră, aflat încă în activitate. Acesta se afla în șalupa personală, alături de persoana care a și filmat incidentul șocant.

Fostul polițist de frontieră a declarat, marți, în timpul audierilor care au avut loc la câteva ore după accidentul șocant, că nu a văzut caiacul.

Imaginile cu incidentul arată cum acesta a lovit din plin caiacul, pentru ca apoi să meargă mai departe.

Bărbatul a lucrat în cadrul Poliției de Frontieră de la Mehedinți, iar în urmă cu trei ani a ieșit la pensie, au declarat surse judiciare pentru ziarul Libertatea.

Acesta era pasionat de multă vreme de excursiile cu barca, după cum se poate vedea și din imaginile publicate pe pagina sa de socializare. El colabora cu patronul unei pensiuni din Orșova și organiza plimbări cu barca de Dunăre.

În urma incidentului, el nu a fost reținut, iar dreptul de a conduce nu i-a fost suspendat, au mai declarat surse judiciare. Totodată, potrivit testelor, bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar actele privind activitatea sa erau în regulă. Acum, el are un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cazul este instrumentat de Căpitănia Orşova, în colaborare cu poliţiştii Postului Transporturi Navale.

Sportivii, salvați de un polițist de frontieră aflat în timpul liber

Cei patru sportivi loviți cu șalupa au fost salvați și ajutați de un polițist de frontieră, care se afla în timpul liber. Bărbatul era la o plimbare cu barca personală cu fetița lui, iar o altă persoană aflată în ambarcațiune a filmat tot incidentul.

Libertatea