Extrădarea liderului catalan Carles Puigdemont în Spania, suspendată de italieni

Extrădarea liderului catalan Carles Puigdemont în Spania, suspendată de italieni

Un tribunal din oraşul italian Sassari a decis la termenul de luni, 4 octombrie, să suspende audierea privind extrădarea liderului separatist catalan Carles Puigdemont către Spania. Motivul este acela că așteaptă mai întâi o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind imunitatea sa în calitate de europarlamentar, a informat Reuters, preluat de Agerpres.

Liderul catalan, în vârstă de 58 de ani, a devenit membru al Parlamentului European în 2019, dar şi-a pierdut imunitatea europarlamentară în luna martie a acestui an, în urma votului aleşilor europeni.

Avocaţii lui Puigdemont argumentaseră că nu există motive pentru arestarea clientului lor şi că acesta ar trebui pus în libertate până când CJUE soluţionează apelul depus de ei la decizia Parlamentului European de a-i ridica imunitatea.

Carles Puigdemont a fost arestat în urmă cu zece zile la sosirea sa în Sardinia, în baza unui mandat de arestare internaţional emis în Spania, dar a fost eliberat după 24 de ore.

Ce riscă Puigdemont

Spania îl acuză pe Puigdemont de răzvrătire, susținând că acesta a organizat un referendum ilegal pentru independenţa Cataluniei în 2017.

Puigdemont a calificat drept ridicole încercările Spaniei de a-l extrăda şi a invocat imunitatea sa în calitate de membru al Parlamentului European.

Dacă va fi extrădat în Spania, fostul lider separatist s-ar putea confrunta și el cu același proces care a condamnat alți nouă lideri separatiști catalani în 2019 pentru tentativa de a se desprinde de Spania.

Libertatea