Fiica unei victime a incendiului de la Petromidia a dat în judecată compania Rompetrol

Fiica unei victime a incendiului de la Petromidia a dat în judecată compania Rompetrol

Fiica unuia dintre angajații morți în urma exploziei de la Petromidia cere ca șefii Rompetrol, dar și compania să plătească pentru nenorocirea din luna iulie, în urma căreia au murit trei oameni, printre care și tatăl ei. Acțiunea a fost înregistrată pe 1 octombrie, la Tribunalul Constanța, și încă nu a fost stabilit termen de judecată, informează portalul Replica.

Utekov Yedil, președintele Consiliului de Administrație, Nicolae Stănescu, Alexei Golovinb, vicepreședinte, Felix Crudu, director, Cătălin Steriopol și Ramona Gălățeanu au calitatea de pârâți, pe lângă Rompetrol, în dosarul înregistrat pe 1 octombrie.

Fiica uneia dintre victime, care au murit după ce a fost transferată la un spital din Germania, nu a dorit să facă, pentru moment, declarații suplimentare.

Explozia de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, județul Constanța, a avut loc pe 2 iulie. Un bărbat a murit în acea zi și alți cinci au fost răniți.

Doi dintre cei răniți, care au suferit suferit arsuri grave, au fost transferați la o clinică din Germania, pe 5 iulie. Unul dintre ei a murit pe 13 iulie, iar celălalt, pe 17 iulie.

Libertatea