Fostul deputat Marin Anton, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită

Fostul deputat Marin Anton, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, astăzi, 15 septembrie, condamnarea la cinci ani de închisoare a fostului deputat PNL Marin Anton, acuzat că a primit o mită de 5,3 milioane de euro în perioada în care era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, relatează Agerpres. Decizia instanței nu este definitivă.

Totodată, judecătorii au hotărât ca fostului parlamentar să-i fie confiscată suma de 22.760.654 lei.

Potrivit anchetatorilor, Marin Anton, care a fost și vicepreşedinte al Consiliului Tehnico – Economic în cadrul Ministerului Transporturilor, ar fi primit suma de la reprezentantul unei companii din Italia pentru acordarea unui contract în legătură cu construirea unui nou terminal la Aerportul Otopeni.

Anton a fost trimis în judecată la finalul anului 2017 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Faptele ar fi fost comise în contextul în care, în anul 2009, era în derulare un contract de modernizare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în cadrul căruia începuse proiectarea unui nou terminal. Însă era nevoie de o reactualizare a obiectivului de investiţii și de aprobarea unor indicatori tehnico-economici actualizaţi.

„Compania internaţională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul şi întreaga documentaţie către beneficiar – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAIB) la finalul anului 2008 şi urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obţinerea avizelor şi aprobărilor necesare demarării lucrărilor”, menționează procurorii anticorupție, adăugând că până în iunie 2009, la Ministerul Transporturilor nu se luase nicio decizie în acest sens, iar lucrările la noul terminal stagnau.

În acest context, în perioada iunie – noiembrie 2009, Marin Anton ar fi primit 22.760.654 lei (circa 5,3 milioane de euro) de la un reprezentant al filialei din România a companiei care trebuia să execute lucrările.

Suma era un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuţie a lucrărilor. Ulterior, în urma demersurilor lui Anton a fost adoptată o Hotărâre de Guvern, necesară pentru încheierea actului adițional la contractul în care era prevăzută construcția noului terminal.

„Între compania internaţională şi societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, şi reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare şantier care nu au fost executate în realitate”, mai precizează anchetatorii, adăugând că banii au fost folosiți în interesul unei firme unde Anton era asociat.

În același dosar, Mihai Adrian Ionescu, fost consilier în cadrul Ministerului Transporturilor, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, sub acuzația de complicitate la luare de mită, și obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității.

Libertatea