FOTO. Schimbare importantă la una dintre cele mai aglomerate stații de metrou. Bucureștenii vor putea trece 24/7 pe aici

FOTO. Schimbare importantă la una dintre cele mai aglomerate stații de metrou. Bucureștenii vor putea trece 24/7 pe aici

Asociația Metrou Ușor anunță că Metrorex a mutat porțile de acces în stația de metrou de la Aviatorilor astfel încât bucureștenii să poată folosi non-stop pasajul de la intrare pentru a traversa bulevardul.

„Metrorex a mutat porțile de acces către stația de #metrou Aviatorilor, astfel încât pasajul pietonal subteran să rămână deschis 24/7. Măsura vine după ce Asociația „Metrou Ușor” a făcut demersuri în martie 2022 către Primăria Sectorului 1 , Primăria Municipiului Bucureşti  și Metrorex”, informează asociația într-o postare pe Facebook.

Foto: Asociația Metrou Ușor

Problema în zonă apărea pentru că pasajul era singura modalitate directă de a ajunge de pe o latură pe alta a bulevardului în absența unui semafor în zonă. Astfel, trecătorii trebuiau să ocolească, traversând toate trecerile de pietoni semaforizate din jurul giratoriului de la Piața Charles de Gaulle.

foto: Google Maps

foto principală: Asociația Metrou Ușor

Libertatea