Ghinea: Dacă PNRR nu va fi aprobat de Comisia Europeană, îmi dau demisia

Ghinea: Dacă PNRR nu va fi aprobat de Comisia Europeană, îmi dau demisia

Ministrul proiectelor europene i-a lansat o provocare președintelui PSD Marcel Ciolacu, după ce Comisia Europeană a transmis, ca primă iterație în procesul de evaluare a PNRR, mai multe critici guvernului de la București. „Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD”, a scris Cristian Ghinea vineri, 11 iunie, pe Facebook.

PSD a depus miercuri, 9 iunie, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.

Apoi, Comisia Europeană a transmis joi, 10 iunie, ca primă iterație în procesul de evaluare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mai multe critici guvernului de la București, potrivit Hotnews și Economedia.

Astăzi, 11 iunie, PSD a publicat pe pagina de Facebook mesajul vicepreședintelui Mihai Tudose, care a susținut că „Guvernul Cîțu a căzut prima evaluare, la Bruxelles, a Planului Național de Redresare și Reziliență. După ce a fost trimis cu întârziere, mai e și prost făcut”.

Ne mai permitem, ca țară, să continue batjocura asta de guvernare? Demisia, incompetenților!

Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose:

În acest context, ministrul proiectelor europene Cristian Ghinea a explicat că „PNRR este un exercițiu unic”, un exercițiu ”complex de estimare ex-ante a costurilor pentru sute de investiții” și s-a întrebat: „Cum ne-am putea imagina că la un program de țară de 29,2 miliarde de euro nu apar cereri de clarificare?”.

Totodată, Ghinea a precizat că „au mai fost cereri de clarificare, pe care le-am rezolvat”.

Cristian Ghinea, provocare pentru Marcel Ciolacu pe tema PNRR

Ministrul proiectelor europene a mai transmis că „PSD anunță din nou că PNRR a fost respins. Este a patra oară când PSD lansează acest fake news. La fiecare dialog cu Comisia, PSD are un atac de panică trucat. E cazul să se liniștească”, apoi i-a lansat o provocare președintelui PSD, Marcel Ciolacu.

Ca să scăpăm de emoții, fac o propunere lui Marcel Ciolacu. Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată. Îți propun următorul pariu: Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD.

Ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea:

Cristian Ghinea a acordat și un termen, fixând data de 30 septembrie 2021.

PNRR, care are 1.203 pagini, a fost depus la Comisia Europeană pe 31 mai și apoi a fost publicat integral de Guvernul României pe 2 iunie. Premierul Florin Cîțu a declarat atunci că banii pe care România îi așteaptă de la Comisia Europeană, 29,2 miliarde de euro, vor fi folosiți pentru a construi autostrăzi, „sute de școli și creșe” și pentru renovarea și construirea a „zeci de spitale”.

Libertatea