Grămezi de doi metri cu mii de soldați ruși morți în Ucraina și declarați dispăruți: „E uriaș, un câmp ca o groapă de gunoi!”

Grămezi de doi metri cu mii de soldați ruși morți în Ucraina și declarați dispăruți: „E uriaș, un câmp ca o groapă de gunoi!”

Pentru a-și ascunde pierderile din războiul din Ucraina, Rusia pune soldații uciși pe lista persoanelor „dispărute”, scrie site-ul Serviciului de Securitate al Ucrainei, care prezintă o înregistrare audio dintre un soldat rus și soția lui.

Trupurile soldaților ruși uciși în luptele cu armata ucraineană sunt depozitate în gropi improvizate, unde sunt atât de multe cadavre încât grămezile ajung la doi metri înălțime, spune soldatul, în înregistrare.

„Nu este o morgă, este o groapă. Uriaș, acest… câmp, un fel de câmp sau groapă de gunoi… Îngrădit, izolat, nimeni nu are voie să intre. Și, pe scurt, ei aduc mii acolo. O groapă la fel de înaltă ca un om…”, îi spune militarul soției sale.

Soldatul îi povestește soției că fratele unei cunoștințe a murit pe front și aceasta a vrut să-l găsească, după ce oficial i s-a spus că e dispărut. Potrivit militarului, locul unde sunt aruncate cadavrele morților e lângă Donețk. Gardienii de acolo câștigă mulți bani ajutând rudele morților să găsească cadavrele pe care le caută.

A aflat despre acest loc pentru că acolo cunoștința lui a găsit cadavrul fratelui ei.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Libertatea