HARTĂ: România încă are una dintre cele mai mici rate de infectare din UE, dar cazurile COVID încep să crească

HARTĂ: România încă are una dintre cele mai mici rate de infectare din UE, dar cazurile COVID încep să crească

Varianta Delta a virusului amenință Europa și tot mai multe state, în special din vest, se confruntă cu o nouă creștere, alarmantă, a numărului de infectări. România, alături de alte câteva țări, în special din estul și centrul UE, încă reprezintă o excepție, o insulă cu mult mai puține cazuri în marea de infectări. Specialiștii, inclusiv Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, asigură însă că valul patru va sosi și în țara noastră, deși cu ceva întârziere.

Datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că România este încă una dintre țările cu cele mai puține noi cazuri de infectare, într-un moment în care continentul și UE se confruntă cu amenințarea reprezentată de varianta Delta a virusului.

ECDC arată că în România, rata de infectare, ca medie pe două săptămâni, a ajuns la 3,15 cazuri la suta de mii de locuitori, potrivit datelor actualizate pe 15 iulie.

În acel interval, România era singura țară din Uniunea Europeană cu două regiuni – județele Vrancea și Mehediniți – unde nu fuseseră înregistrate oficial noi cazuri.

Doar Polonia are o rată mai mică – de 3,10 noi cazuri, pe aceeași perioadă. Ungaria nu este departe, cu 5,09 cazuri și nici Bulgaria cu 13,39 noi cazuri sau Slovacia cu 9,51 noi cazuri în aceeași perioadă.

În schimb, situația este mai dificilă în Portugalia – 333,21 de noi cazuri, Spania – 377,08 noi cazuri sau Olanda – 304,38 noi cazuri pentru aceeași perioadă.

UE: Numărul cazurilor de infectare confirmate timp de două săptămâni, raportat la suta de mii de locuitori | Sursa: ECDC

De fapt, doar în intervalul 5-11 iulie, numărul noilor infectări din UE a crescut cu 60%, urcând pentru a doua săptămână consecutiv, pe fondul relaxării măsurilor COVID și a răspândirii variantei Delta.

Situația este vizibilă și în context european, România aflându-se printre țările care au mai puțin de 20 de noi cazuri la suta de mii de locuitori, în cele două săptămâni încheiate pe 11 iulie.

Europa: Numărul cazurilor de infectare confirmate timp de două săptămâni, raportat la suta de mii de locuitori | Sursa: ECDC

Prognoza experților UE

Atât prognoza ECDC, cât și cea a specialiștilor români, dar și datele statistice sugerează însă că situația se va schimba în curând.

Pentru UE, ECDC prognozează o creştere puternică a numărului de cazuri de COVID-19 în săptămânile următoare, urmând să se ajungă la de aproape cinci ori mai multe cazuri noi până la 1 august din cauza variantei Delta şi a relaxării măsurilor antiepidemice.

În zona care include Uniunea Europeană, Norvegia şi Islanda, agenţia prognozează o incidenţă de mai mult de 420 de cazuri noi la 100.000 de locuitori pentru săptămâna care se încheie la 1 august, faţă de sub 90, acum două săptămâni.

Pentru săptămâna care se termină la 8 august, proiecţia sa cea mai îndepărtată, ECDC prognozează o nouă creştere a incidenţei, la peste 620 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Al patrulea val va veni și în România

Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat într-un interviu Libertatea că valul patru va veni în România cel mai probabil la începutul lunii septembrie.

El a explicat că întârzierea față de vestul Europei este una normală.

„Și la valul trei, dacă vă uitați în primăvară, am avut o întârziere de o lună și ceva, față de Marea Britanie și vestul Europei. Indiferent câți români am avea noi plecați, tot nu avem nivelul de interacțiune internațională și de călătorii pe care îl au cei din Vest.

Și la noi va veni valul, doar că se propagă încet-încet, până când va atinge o masă critică la care începem să numărăm cazurile. Oamenii să nu uite că suntem doar într-o pauză, nu s-a terminat nimic”, a spus el.

Creștere încă ușoară a numărului de cazuri

Ultimele date statistice par să confirme aceste prognoze, indicând o creștere deocamdată mică a numărului de cazuri.

În intervalul 12-19 iulie 2021 s-au înregistrat 403 cazuri, o uşoară creştere faţă de săptămâna anterioară, când fuseseră înregistrate 296 de cazuri.

Marți, oficialii au confirmat 95 de cazuri COVID în ultimele 24 de ore, după prelucrarea a 31.286 de teste rapide și PCR.

Este cel mai mare număr de noi îmbolnăviri din 16 iunie, când au fost raportate 104 cazuri de infectare cu coronavirus în 24 de ore.

Libertatea