Home burnout după pandemie și ce putem face ca să ne îndrăgostim din nou de casele noastre

Home burnout după pandemie și ce putem face ca să ne îndrăgostim din nou de casele noastre

În ultimul an, am stat acasă mai mult ca niciodată. Locul în care ajungeam de-abia seara s-a transformat în restaurant, școală și birou, iar asta ne-a condus, inevitabil, către epuizare – home burnout ne-a făcut să ne săturăm de tot ce înseamnă „acasă”. 

Ne-am săturat de statul pe aceeași canapea, la același laptop – spațiul ne sufocă. Suntem storși de emoție în relația cu propriile noastre case, pe care nu le mai privim la fel ca înainte. Însă designul ne poate face să ne îndrăgostim din nou de casele noastre. 

Revitalizarea spațiului, între necesitate și moft

Locuință, restaurant, birou, școală, sala de fitness și teren de fotbal. Acasă a fost, în ultimul an, toate aceste lucruri la un loc – prea mult și totodată insuficient. După mai bine de un an de plimbat în cele câteva zeci de metri pătrați, am înțeles că revitalizarea spațiului este o necesitate, nicidecum un moft. 

Starea noastră de bine depinde de felul în care arată spațiul – primitor, cald, tihnit, sau, dimpotrivă, agitat și tumultos. O revitalizare a spațiului nu egalează o amenajare luată de la zero, fiind mai degrabă o reîmprospătare de suprafață: 

ajustarea stilului de amenajare: dacă apartamentul nostru este amenajat în stil modern, s-ar putea să simțim spațiul ca pe o zonă rece și detașată, nicidecum ca pe un sanctuar; prin elemente de decor calde, prietenoase, inspirate dintr-un stil clasic sau romantic putem transforma casa într-una mai intimă, în care să ne simțim în siguranță – la finalul zilei, ne dorim doar siguranță și confort. Schimbarea draperiilor, a covorului sau cuverturilor sau ajustări minore, accesibile, care însă oferă un suflu nou întregii case.  Avem la dispoziție zeci de idei si modele de livinguri re-amenajate cu un buget redus, prin câteva artificii minore de design interior – detaliile alcătuiesc imaginea de ansamblu, fiind acum mai relevante ca niciodată.fitodesign: spațiul a devenit sufocant. Ne pierdem conexiunea nu doar cu ceilalți, ci și cu natura, însă acest aspect poate fi schimbat. FItodesignul este unul dintre cele mai masive trenduri de design în interioarele post-pandemice: mai multă natură adusă în casă înseamnă mai multă prospețime, energie, bucurie. Plantele verzi, ghivecele cu flori, culorile organice și materialele naturale sunt elemente simple, dar cu un impact colosal asupra stării noastre de spirit. „făcut în casă” e mai bine: proiectele DIY revin în trenduri – indiferent dacă vorbim despre ghivece, pături, vaze sau balansoare, spațiul poate fi revitalizat cu ajutorul acestor elemente făcute de noi înșine. DIY-ul vine nu doar ca o salvare a spațiului, ci ca o salvare a stării noastre de bine, fiind o relaxare desăvârșită și o re-conectare cu noi înșine. De exemplu, poți opta pentru o amenajare bai moderne în care să îți construiești singur spațiul de depozitare, dintr-o scară și câteva cutii, iar oglinda poate fi decorată de tine cu plăci de marmură sau chiar elemente de fitodesign.

Eliminarea elementelor care nu ne aduc bucurie 

Este mai important ca niciodată să învățăm să aruncăm și să dăm deoparte: casa ne sufocă. Există elemente în casele noastre care ne agită în subconștient – pot fi scaunul plin de haine sau chiar cănile cu un mesaj exasperant de optimist: este vital să învățăm să dăm deoparte. Să organizăm spațiul și lucrurile din el astfel încât să ne genereze fie utilitate, fie bucurie; dacă aceste coordonate lipsesc, apare sentimentul de tensiune fondat pe ideea de „spațiu sufocant”. 

Organizarea spațiului este vitală – în aceeași măsură, delimitarea zonelor din casă vine ca o tendință majoră în era post-covid; am înțeles că nu putem lucra din bucătărie sau mânca din pat, și că fiecare spațiu ar trebui să aibă funcționalitatea sa. 

Locul de dormit trebuie să rămână pentru odihnă, bucătăria pentru luat masa, iar un colțișor din casă este dedicat muncii sau studiului – schimbând între ele aceste utilități ale spațiului nu facem decât să ne perturbăm eficiența și starea de bine.

Pandemia ne-a transformat într-un haos viețile și, implicit, casele. Locul care ne era odată cel mai drag a devenit astăzi sufocant, tensionant și obositor, însă casa noastră poate deveni ce era cândva – „acasă” – un spațiu confortabil, intim și familiar, în care să ne simțim în siguranță. Mai mult ca niciodată, spațiul se vindecă prin design – prin formă, culoare, decor și configurare, spațiul poate deveni din nou sanctuarul nostru deplin.

Libertatea