Ilie Năstase, internat la Spitalul „Matei Balș” cu COVID: „Acum mă simt bine”

Ilie Năstase, internat la Spitalul „Matei Balș” cu COVID: „Acum mă simt bine”

Ilie Năstase a fost internat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, după ce s-a infectat cu COVID, transmite Antena 3. Fostul tenismen este vaccinat, iar starea este una bună.

Ilie Năstase a precizat că singurul simptom pe care l-a avut a fost tusea. „Mă simt bine, nu am nicio problemă. Nu știu cum m-am infectat. Acum mă simt bine pentru că am avut medicație și mă simt bine. Nu am avut febră. Tuse, tuse am avut”, a spus Ilie Năstase, pentru sursa citată.

Ilie Nătase a anunţat că este vaccinat anti-COVID. „Da, sunt vaccinat. Uite că nu te ferește de treaba asta. Probabil că dacă nu eram vaccinat aveam o formă mai gravă. Soția mea și-a făcut testul și nu are COVID. Știu că nu am nimic la plămâni și e în regulă”, a adăugat Ilie Năstase.

În urmă cu câteva zile, Ilie Năstase a petrecut cu soția, Ioana, o scurtă vacanţă la Istanbul, în Turcia.

Libertatea