Imagini rare cu băieții Adrianei Bahmuțeanu și ai lui Silviu Prigoană. Unul va studia în Anglia, altul, în Japonia

Imagini rare cu băieții Adrianei Bahmuțeanu și ai lui Silviu Prigoană. Unul va studia în Anglia, altul, în Japonia

Ani la rând Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au luptat în instanță pentru copiii lor. Acum au ajuns la un numitor comun în privința băieților. După ce au locuit ani de zile cu mama lor, Eduard și Maximus stau acum cu tatăl Silviu Prigoană. Nu pentru mult timp, căci vor pleca la studii în străinătate.

Silviu Prigoană a primit în casa sa echipa de la „Xtra Night Show”, emisiunea prezentată de Dan Capatos la Antena Stars. Nu el a fost personajul principal al interviului, ci cei doi copii ai lui și ai Adrianei Bahmuțeanu.

Eduard e fiul cel mic în vârstă de 11 ani, iar Maximus e băiatul cel mare, are 13 ani. Amândoi au planuri mărețe pentru viitor. Eduard este pasionat cu cultura japoneză, visează chiar să studieze acolo, la liceu.

De partea cealaltă, Maximus a început să învețe limba chineză. „Maximus învață limba chineză pentru că vrea el. Pe mine nu mă interesează, să fie disciplinați și cuminți.”, a spus Silviu Prigoană despre Maximus, la Antena Stars.

Tânărul a explicat că este atras de lumea criptomonedelor, de aceea și-a luat chiar și profesoară pentru a aprofunda limba chineză. „Ca să fii CEO trebuie să știi chineză. Am început cu un manual HSK, acum sunt la lecția 10 din 50.000 de lecții.”, a spus adolescentul.

Maximus este acum clasa a VIII-a, iar la anul va pleca în Anglia, la studii. „Le place cu sclavi. Urmează, la anul când pleacă în Anglia la școală, o să-și facă el patul acolo. Clasa a noua, gata, pleacă puțin în Anglia să stea și el la internat. Eduard mai are 2 ani, el vrea Japonia.”, a mai declarat Silviu Prigoană la Antena Stars.

Pe lângă limba chineză, Maximus este atras și de tehnologie.

https://www.youtube.com/watch?v=pMClDajCO6Q

Libertatea