În criză de doze, programul umanitar Covax apelează la vaccinurile chinezești, mai puțin eficiente, pentru a ajuta țările sărace

În criză de doze, programul umanitar Covax apelează la vaccinurile chinezești, mai puțin eficiente, pentru a ajuta țările sărace

Covax, programul umanitar coordonat de ONU, a semnat acorduri cu două companii farmaceutice chineze pentru a cumpăra mai bine de jumătate de milion de doze de vaccin până în prima jumătate a anului viitor, în ciuda semnelor de întrebare privind eficiența acestora, scrie CNN. Acordurile vin într-un moment în care amenințarea variantei Delta a virusului crește, iar inechitatea campaniilor de vaccinare din lume a devenit, în cuvintele directorului Organizației Mondiale a Sănătății, „grotescă”.

Acordurile semnate de oficialii programului umanitar stipulează că Sinopharm și Sinovac vor livra imediat 110 milioane de doze, arată un comunicat de presă al alianței pentru vaccinuri, Gavi, un parteneriat public-privat care este implicat în coordonarea Covax, cu scopul de a livra serul anti-COVID statelor cu venituri mici din întreaga lume.

Acordurile vin într-un moment în care „varianta Delta reprezintă un risc tot mai mare pentru sistemele sanitare”, a observat Gavi, care are opțiunea de a cumpăra 170 de milioane de doze de la Sinopharm și 380 de milioane de la Sinovac.

Achiziția vaccinurilor chinezești are rolul de a compensa lipsa de doze cu care s-a confruntat de la începutul anului Covax.

Livrările prin schema umanitară încep abia acum să crească, după luni de întârziere. Timp de mai multe luni, Covax nu a putut procura suficiente vaccinuri, deoarece acestea fuseseră contractate deja de la producători de statele bogate.

Apoi, India, confruntată cu propria criză COVID, s-a văzut nevoită să suspende exportul de doze destinate programului umanitar, pentru a livra pentru piața internă.

Covax are contracte de livrare cu producătorii pentru 3,8 miliarde de doze, iar 1,9 miliarde ar urma să sosească până la finalul acestui an.

Potrivit datelor oficiale, 107,5 milioane de doze au fost livrate până acum către 135 de țări.

Semne de întrebare privind eficiența

Problema, în cazul acordurilor cu Sinovac și Sinopharm, este că vaccinurile chinezești ridică semne de întrebare privind eficiența, în special împotriva variantei Delta, scrie CNN.

Oficialii thailandezi, spre exemplu, au anunțat luni că toate cadrele medicale vaccinate cu Sinovac vor primi o a treia doză de AstraZeneca sau Pfizer. Asta după ce 618 din cele 677.000 de cadre medicale imunizate cu vaccinul chinezesc s-au infectat cu COVID.

Și în Indonezia, care a folosit tot Sinovac, sute de cadre medicale vaccinate s-au îmbolnăvit.

Totodată, oficialii din Singapore au anunțat săptămâna trecută că vor exclude Sinovac total din campania de imunizare, din cauza eficacității reduse a acestui ser, în special împotriva tulpinii Delta.

Atât Sinovac, cât și Sinopharm au fost autorizate de Organizația Mondială a Sănătății.

Apel dramatic al OMS

Efortul Covax vine într-un moment în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face apeluri către statele bogate și companiile farmaceutice să doneze cât mai multe doze de vaccin, pentru a stopa răspândirea virusului în țările fără posibilități.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că inechitatea grotescă a vaccinării este alimentată de „lăcomie” și a cerut companiilor farmaceutice să prioritizeze livrările către țările sărace, în loc să vândă a treia doză pentru țările bogate care și-au vaccinat deja cetățenii.

Apelul său a sosit chiar în momentul în care producătorii de vaccinuri solicită autorizare pentru folosirea unei doze suplimentare de vaccin, a treia, în țările occidentale, inclusiv SUA.

„Facem o alegere conștientă acum de a nu-i proteja pe cei aflați în nevoie”, a spus Ghebreyesus, avertizând că prioritatea este aceea de a vaccina oamenii care nu au primit nici măcar o singură doză.

Oficialul a cerut Pfizer și Moderna să facă tot posibilul pentru a livra vaccinuri către Covax. Ambele companii au acceptat să livreze mici cantități de vaccin către programul umanitar, dar majoritatea dozelor au fost rezervate de țările bogate.

Libertatea