Indignare în Australia: vedetor li s-a permis accesul în țară în timp ce zeci de mii de persoane sunt blocate în străinătate din cauza Covid

Indignare în Australia: vedetor li s-a permis accesul în țară în timp ce zeci de mii de persoane sunt blocate în străinătate din cauza Covid

Activista transgender Caitlyn Jenner, care este și candidat la alegerile pentru postul de guvernator al statului California, a declanșat săptămâna trecută un val de indignare după ce a zburat în Australia, în timp ce zeci de mii de australieni sunt blocați în afara granițelor din cauza noilor măsuri antiepidemice, relatează Hotnews, care citează Business Insider.

Ca parte a măsurilor de combatare a pandemiei de Covid, Australia a impus o limită asupra numărului de pasageri ai zborurilor. Aceasta, în contextul răspândirii variantei Delta mai infecțioase a coronavirusului și în această țară.

În prezent, numărul pasagerilor care pot intra în țară în fiecare săptămână este de 3.000.

Măsura va fi în vigoare până pe cel puțin 31 august și s-a dovedit o veste proastă pentru cei peste 30.000 de cetățeni australieni care s-au înregistrat ca fiind blocați în străinătate.

Cei care reușesc să se întoarcă sunt obligați să rămână în carantină timp de 14 zile în centre speciale ale autorităților. Însă, majorități cetățenilor străini le este refuzat accesul în țară, mai arată sursa citată.

Mai multe vedete au intrat în țară în ultima perioadă

Totuși,
Jenner
a anunțat vineri că onorează „un angajament de muncă” prin
deplasarea în Australia unde presa scrie că participă la filmări
pentru emisiunea TV „Big Brother”. Decizia
autorităților australiene de a o lăsa să intre în țară a fost
dur criticată de presa din Australia.

„Este
ridicol. Avem la propriu zboruri care se întorc cu zero pasageri din
cauza restricțiilor de călătorie dar ea poate zbura în țară”,
a declarat duminică prezentatorul Paul Murray de la Sky News.

De asemenea, editorialistei de extrema dreaptă Katie Hopkins i s-a permis să intre în Australia ca să apară la „Big Brother”. Ea a declanșat un val de indignare după ce sâmbătă a făcut un live pe Instagram de la un hotel din Sydney unde se afla în carantină. Mai mult decât atât, ea a criticat măsurile australiene și s-a lăudat cu încălcarea acestora, potrivit ABC, radiodifuzorul național al Australiei. Hopkins a catalogat carantina ca fiind „o păcăleală”. Ea a afirmat că așteaptă să îi fie livrată mâncare la camera de hotel ca să poată „deschide rapid ușa” și să îi sperie goală și fără mască pe angajați.

În
urma
controversei, Hopkins a fost eliminată din emisiune și
viza
i-a fost anulată, urmând să fie deportată.

Mai
multor vedete li s-a permis să intre în Australia în ciuda
restricțiilor, ele filmând aici din cauza numărului relativ mic de
cazuri de coronavirus.
Printre
vedetele cărora li s-a permis să intre în Australia de la
închiderea graniței se numără Matt Damon, Natalie Portman și
Rita
Ora, potrivit ABC. De asemenea, actorul american Tom Hanks și soția
sa, Rita Wilson, au anunțat
în martie 2020 că au contractat coronavirusul în Australia unde
Hanks participa la filmări pentru un film.

Libertatea