Iohannis, la 190 de ani de existență a Spitalului Militar din București: Vă solicit să acționați prompt în acest al patrulea val

Iohannis, la 190 de ani de existență a Spitalului Militar din București: Vă solicit să acționați prompt în acest al patrulea val

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat miercuri, 15 septembrie, la decorarea de către șeful statului a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”. „Pandemia de COVID-19 nu este încheiată”, a atras atenția șeful statului, într-o alocuțiune, după care a precizat că „vă solicit atât dumneavoastră, cât și celorlalte unități sanitare direct implicate să acționați prompt în acest al patrulea val”.

Spitalul Universitar de Urgență Militar a primit de la Klaus Iohannis Drapelul de luptă, în cadrul unei ceremonii militare și religioase care a avut loc la ora 11.00, la sediul Ministerului Apărării Naționale. La ceremonie au mai participat, printre alții, președinta Senatului, Anca Dragu, și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Patriotismul, spiritul de sacrificiu, onoarea și curajul constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central și-a clădit evoluția. Unitatea dumneavoastră este locul unde haina militară capătă o a doua valență, ghidată de Jurământul lui Hipocrate, de abnegație și luptă necontenită pentru salvarea de vieți”, a spus Klaus Iohannis, într-o alocuțiune.

Șeful statului a precizat că „rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiției militare și de asigurare a performanței actului medical”. „Mobilizarea excepțională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum și implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea și apărarea cetățenilor noștri”, a mai spus Iohannis.

Nou apel la vaccinare

În final, președintele a făcut un nou îndemn la vaccinare, subliniind că „pandemia de COVID-19 nu este încheiată”: „Cea mai bună armă împotriva acestui virus rămâne însă vaccinarea. Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv și respectarea măsurilor sanitare sunt soluțiile pentru a depăși cu bine și această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic”.

Vă solicit atât dumneavoastră, cât și celorlalte unități sanitare direct implicate să acționați prompt în acest al patrulea val. Știm deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor și sunt convins că veți depune toate eforturile pentru salvarea vieții semenilor noștri.

Președintele Klaus Iohannis:

Decretul de acordare a Drapelului de luptă Spitalului Militar a fost semnat recent de președintele României cu prilejul împlinirii a 190 de existență a unității medicale militare.

Libertatea