Klaus Iohannis, despre inflație: „De vină este războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Nu încercați să căutați vinovații în politică”

Klaus Iohannis, despre inflație: „De vină este războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Nu încercați să căutați vinovații în politică”

Președintele României Klaus Iohannis a făcut astăzi o vizită la Spitalul Colentina din București, cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical. La finalul acestia, președintele a făcut declarații, între altele, vorbind despre inflația record de 13,8% din luna aprilie, anunțată ieri de Institutul Național de Statistică. Președintele a spus că „singurul vinovat pentru crizele din prezent și cele care vor urma este doar Vladimir Putin”.

Klaus Iohannis și-a exprimat totodată încrederea că guvernul României, „cel mai bun și cel mai solid”, „a luat toate măsurile care se impun și le va lua în continuare”, în contextul crizei.

„Inflația este doar un factor. Da, am toată încrederea că guvernul a luat și va lua în continuare măsurile care se impun. Dar să vedem de ce am ajuns aici – această inflație, situația economică dificilă, prețul la energie – nu s-au întâmplat pentru că cineva nu și-a făcut bine treaba. Aceste crize și cele care vor urma – toate acestea – au o singură cauză, și această cauză este războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Sigur, guvernul României poate să amelioreze impactul acestor crize, însă problema nu este una românească, este una globală. Și în SUA, inflația se apropie de 10%, în țările din Europa inflația este la fel de mare. 

Am avut și aseară am avut o discuție cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le planifică ei, trebuie să fim foarte realiști, crizele nu se vor termina mâine și situația complicată va continua. Iar Guvernul, Parlamentul, politicienii își fac treaba. Dar nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra clasei politice. Vinovat este Putin, care a declanșat acest război împotriva Ucrainei. Asta este situația, iar pentru români este important să știe că acest guvern își dă silința și a găsit până acum soluții bune, se străduiește în continuare să găsească soluții pentru a atenua impactul acestor crize succesive și pentru a face viața românilor mai bună sau, până trece totul, suportabilă”. 

Dacă românii caută pe cineva vinovat este ușor de identificat, se numește Putin și Federația Rusă.

Președintele Klaus Iohannis:

„Orice comparație este lipsită de sens pentru că întreaga situație este una de război, de criză. Nu încercați să căutați vinovații în Parlament, în politică. Și să nu trăim cu iluzii deșarte, și dacă se termină mâine războiul, crizele nu se vor încheia”, a completat Klaus Iohannis.

Libertatea