„L-am rugat pe Dumnezeu să ne ia pe toți, deodată. Ca să nu sufere nimeni!”. Povestea copleșitoare a Olgăi, o mamă cu trei copii din Mariupol rămasă văduvă

„L-am rugat pe Dumnezeu să ne ia pe toți, deodată. Ca să nu sufere nimeni!”. Povestea copleșitoare a Olgăi, o mamă cu trei copii din Mariupol rămasă văduvă

Olga, o femeie din Mariupol, orașul-port de la Marea Azov asediat de trupele de ocupație ruse de două luni și jumătate, și-a pierdut soțul în urma bombardamentelor și a rămas să-și crească singură cei trei copii. Ea a povestit momentele terifiante pe care le-a trăit până la fuga la Berdianks, „pe riscul nostru”, într-un interviu pentru publicația ucraineană Fakty.

La început a fost liniște. Timp de trei zile, exploziile se auzeau în depărtare. Pe 3 martie, însă, orașul din estul Ucrainei era deja bombardat și „udat în sânge”. Când obuzele „au mușcat” din casele vecine, era clar că familia Olgăi trebuia să se adăpostească.

„Eram ca într-un cazan”

„Noi nu aveam un buncăr sub casă, orașul era închis. Eram ca într-un cazan”, explică femeia. N-au mai avut timp să plece în centrul Mariupolului, la niște prieteni: „Credem că e mai calm acolo…”.

„Apoi a început iadul. Un bombardier s-a învârtit pe deasupra noatră. Așteptam să vedem dacă o bombă va cădea sau nu peste noi. În liniște. În tăcere! Atunci l-am rugat pe Dumnezeu să ne ia pe toți deodată. Ca să nu sufere nimeni”, poveștește Olga.

Dintr-o dată, totul tremura, pereții se legănau. Fusesem loviți. Eram sigură că vom muri. Mi-a fost teamă că eu voi rămâne și copiii nu.

Olga, mamă din Mariupol:

Casa s-a transformat într-o ruină. Suflul eploziei a spart geamurile, totul s-a umplut de cioburi, praf, zidărie căzută.

„Așa ceva am văzut doar în filmele despre sfârșitul lumii”

„Sașa și Lisa erau întregi. Mama era rănită. Iar micuțul Vania fusese lovit de rama unui geam. Zăcea pe jos, cu ochii închiși. A clipit când l-am strigat. Era rănit de cioburi mici, la față și la cap”, rememorează femeia momentele trumatizante.

Cu câteva clipe înainte de explozie, Ievhen, soțul Olgăi, ieșise afară. Dorea să meargă la mașina, să încarce tabletele copiilor lor. Bomba l-a prins la mașină: „A fost prins dedesubt. Am fugit la el, am strigat că totul va fi bine, că îl iubesc. Vuietul avioanelor care zburau deasupra noastră nu se mai oprea. Așa ceva am văzut doar în filmele despre sfârșitul lumii”.

Complex de apartamente din Mariupol, azi, doar o ruină. Foto: EPA

Disperată, Olga caută salvatori. O mașină de poliție îi preia pe Yevhen, grav rănit, și pe Vania: „Salvatorii mă întreaba datele lor de naștere. Greșesc și, cu ultimele puteri, Yevhen mă corectează. Vorbește, trăiește”.

„Doamne, fă-l pe soțul meu să reziste!”

Femeia se adresează din nou Celui de Sus: „Fă-l să reziste. Măcar într-un scaun cu rotile, fără picioare, dar lasă-l lângă mine”.

Drumul spre spital e terifiant. „cu obuze care zboară peste noi”. Iar la spital, scenele sunt oribile: „Fugeam pe coridor, moartea este peste tot. Oamenii întinși pe podea, fără brațe, picioare, fără părți ale capului. Cineva plânge. Cineva strigă..,”.

Doctorul îl examinează pe micuțul Vania. Trebuie îndepărarte bucățile de sticle din zona feței. E bine.

Olga fuge în altă parte a spitalului, la soțul ei Ievhen poate să-și miște piciorele, dar nu-și simte mâinile: „Mă calmez puțin îi spun că îl iubesc”.

„Yevhen a murit ieri, Olia”

Bărbatul este este dus în sala de operație: „A fost ultima dată când l-am văzut…”. Spitalul a fost bombardat toată noaptea. Sala de operație a fost distrusă. 

„11 martie. Stăm pe podeaua rece. Miros de sânge și de var vechi, peste tot. Îl hrănesc pe Vania. La capătul coridorului o văd pe mama: «Olecika… Nu mai este. A murit, Olia. A murit ieri»”

Olga, mamă din Mariupol:

„Nu l-am văzut pe soțul meu mort”, spune Olga.

„Nu, nu mi-a fost frică să mor și eu. Mi-a fost frică să-l văd acolo, printre morți”

Pe 16 martie, „spitalul era distrus, aproape că nu mai erau medici. Găsesc un doctor la parter. Am vrut să merg la morga de peste drum. Ieșim din clădire și auzim un obuz zburând peste noi. Trei explozii. Am mai făcut câțiva pași și ne-am întors, după o altă explozie”

„Nu, nu mi-a fost frică să mor și eu. Mi-a fost frică să-l văd acolo, printre morți… Nu ne-am putut lua rămas bun de la el”, regretă femeia rămas văduvă.

Mariupol, un oraș „ras” de pe fața pământului. Foto: EPA

Pe 21 martie, familia a decis să fugă din orașul pus la pământ. Ea, copiii și mama ei au fost scoși din oraș de voluntari și duși la Berdiansk, la finii Olgăi.

Nu am călătorit cu autobuzul Crucii Roșii, ci într-o coloană de 4 mașini, pe riscul nostru. Pe drum am văzut mașini arse, cei care au vrut și ei să iasă din acest iad, dar nu au putut. Sunt cu Vania, Sașa, Lisa și mama mea, lângă mine. Ievhen ne veghează de sus…

Olga, văduvă din Mariupol:

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Libertatea