La 14 ani după ce a fost răpită de tatăl ei, o fată din Florida s-a revăzut cu mama ei la granița SUA – Mexic

La 14 ani după ce a fost răpită de tatăl ei, o fată din Florida s-a revăzut cu mama ei la granița SUA – Mexic

Dispariția din 2007 a lui Jacqueline Hernandez, pe atunci în vârstă de 6 ani, a fost un caz închis până în această lună, când adolescenta aflată în Mexic a contactat-o ​​pe Facebook pe mama ei, care locuiește în Florida. Cele două au agreat să se întâlnească aproape de graniță, iar Poliția a verificat identitatea tinerei, într-o operațiune amplă.

Jacqueline Hernandez, originară din Clermont, Florida, a fost răpită din casă de tatăl ei, Pablo Hernandez, pe 22 decembrie 2007. La momentul respectiv, a fost emis un mandat pentru crimă, iar autoritățile se așteptau ca cei doi să ajungă în Mexic. Locația actuală a tatălui fetei nu a fost făcută publică.

Pe 2 septembrie 2021, Angelica Vences-Salgado, mama fetei, a contactat poliția din Clermont, spunând că a fost abordată online de o femeie care pretindea că este fiica ei. În acel moment, Poliția din Florida și Texas, plus anchetatorii de la Departamentul de Securitate Internă au creat un plan de identificare și verificare a tinerei în timpul întâlnirii cu mama sa, pentru a stabili dacă adolescenta era cine susținea că este.

În discuțiile purtate pe Facebook, mama și fiica au căzut de acord să se întâlnească la orașul de graniță Laredo, Texas. Iar, conform anchetatorilor, actele au demonstrat că tânăra era într-adevăr copilul lui Vences-Salgado.

Departamentul de Poliție din Clermont a refuzat să comenteze cazul pentru BBC, dar, într-o declarație de presă, șeful poliției din Clermont, Charles Broad, a declarat că efortul coordonat a creat „o forță multiplicatoare” care a ajutat la reunirea mamei cu fiica, după 14 ani.

Libertatea