Ludovic Orban: „Am ajuns ca respectarea regulamentului, corectitudinea mea instituţională, să fie exploatată în mod mârşav”

Ludovic Orban: „Am ajuns ca respectarea regulamentului, corectitudinea mea instituţională, să fie exploatată în mod mârşav”

Președintele Camerei Deputaților și liderul PNL, Ludovic Orban, spune că prin faptul că a convocat vineri seară ședința Birourilor Permanente reunite din Parlament pentru stabilirea calendarului dezbaterii moțiunii de cenzură, a respectat regulamentul ședințelor comune. Prezent, sâmbătă la Blaj, liderul liberal a răspuns criticilor venite din tabăra Cîțu conform cărora acțiunea sa de vineri a fost ”una bizară”. „Corectitudinea mea instituţională” este „exploatată în mod mârşav”, a declarat Orban, potrivit Agerpres.

Președintele PNL le-a transmis colegilor săi de partid, nemulțumiți de convocarea rapidă a ședinței Birourilor Permanente reunite, că ar trebui „să citească regulamentul şedinţelor comune”.

„Este obligaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor ca, în aceaşi zi în care se depune moţiunea, să convoace Birourile Permanente reunite pentru prezentarea moţiunii, iar ulterior să comunice Guvernului moţiunea. Eu mi-am îndeplinit obligaţiile regulamentare. Dacă nu aş fi convocat în aceeaşi zi Birourile Permanente reunite, ar fi însemnat că încalc grav prevederi ale regulamentului şedinţelor comune”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la Blaj.

Îmi pare rău că am ajuns ca să fie folosită respectarea regulamentulului, corectitudinea mea instituţională, să fie exploatată în mod mârşav, pentru a manipula membrii PNL, pentru a-i face să creadă altceva decât ceea ce am făcut eu şi anume mi-am îndeplinit obligaţiile legale şi am acţionat în conformitate cu prevederile regulamentului şedinţelor comune.

Ludovic Orban:

Declarațiile lui Ludovic Orban vin după ce premierul Florin Cîțu a catalogat drept „o acțiune bizară” decizia sa de vineri seară de a convoca Birourile reunite pentru stabilirea calendarului dezbaterii moțiunii de cenzură USR PLUS – AUR.

„Nu știu dacă este trădare, dar este bizar ca președintele PNL să facă tot ce este posibil ca moțiunea USR – AUR, vă dați seama!, să fie dezbătută. Fiecare răspunde în fața propriei conștiințe. Dacă asta este decizia pe care a luat-o domnul președinte, trebuie să trăiască cu ea”, a declarat Florin Cîțu, aflat într-o acțiune de campanie la Timișoara.

La rândul său, prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „nu vreau să cred că a trădat, dar sunt câteva lucruri cel puțin neclare”.

„Este puțin ciudat, bizar ca președintele Camerei Deputaților din partidul împotriva căruia este pusă moțiunea de cenzură să stea, să aștepte să ia act de moțiunea domnilor Simion, Barna și Cioloș”, a adăugat Rareș Bogdan.

Liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au anunțat vineri seară depunerea moțiunii de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. Este vorba despre moțiunea de cenzură inițiată de AUR.

Vineri seară, însă, nu a fost întrunit cvorumul pentru a se lua act de depunerea moțiunii, astfel că o nouă ședință a Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului a fost convocată pentru sâmbătă dimineață. Tot din lipsă de cvorum, ședința a fost amânată, în cele din urmă pentru luni, la ora 12.00.

Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Senatului și Camerei Deputaţilor, după depunerea unei moțiuni de cenzură, în aceeași zi, președintele Camerei Deputaților trebuie să convoace Birourile Permanente reunite și să o comunice Guvernului.

Libertatea