Ludovic Orban susține că schimbarea lui Florin Cîțu e singura soluție și cere implicarea lui Klaus Iohannis

Ludovic Orban susține că schimbarea lui Florin Cîțu e singura soluție și cere implicarea lui Klaus Iohannis

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat miercuri că președintele Klaus Iohannis poate rezolva criza guvernamentală în care se află România în prezent chiar astăzi dacă dorește și are și obligația constituțională de a se implica pentru a media între cele două părți, relatează Digi24. El a precizat și soluția pentru rezolvarea crizei guvernamentale – schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea guvernului.

„Preşedintele poate să rezolve criza astăzi. Are tot ce îi trebuie la dispoziţie pentru soluţionarea crizei şi este apanajul său constituţional, este obligaţia sa constituţională să se implice pentru rezolvarea crizei. Soluţia e simplă: un tete-a-tete de 15 minute, în sensul deblocării situaţiei”, a declarat Ludovic Orban.

El a spus că Iohannis poate să-i convingă pe liberalii care blochează dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură că nu acționează constituțional.

„Sunt într-o comunicare instituţională cu preşedintele. Colegii mei, care blochează procedura constituţională a moţiunii de cenzură şi care se fac scut uman, toţi zic că defilează sub stindardul preşedintelui Iohannis. Preşedintele Iohannis poate să-i convingă pe colegii mei de lucrurile pe care eu văd că nu pot să-i conving că sunt constituţionale şi este interesul fundamental al României”, a afirmat președintele PNL.

Ludovic Orban mai susține că președintele Iohannis poate încheia criza înainte de alegerile interne din PNL pentru că în prezent imaginea României în plan extern este „șifonată”.

„Acum coaliţia de guvernare este într-o pauză de luptă. Fiecare zi care trece în care România este afectată de această criză politică produce efecte extrem de negative asupra României”, a transmis Ludovic Orban.

El a subliniat că singura coaliție este respectarea solicitării făcute de USR-PLUS – schimbarea lui Florin Cîțu din funcția de prim-ministru.

„Refacerea coaliţiei este foarte simplă. Partidul USR PLUS care, practic, a părăsit temporar coaliţia a exprimat o condiţie peste care nu poate să treacă. Ca să putem reface coaliţia trebuie rezolvată acea condiţie. Lucrurile sunt foarte simple. Nu există nimic complicat”, a precizat Ludovic Orban.

El a subliniat că este „categoric” împotriva unei înţelegeri „pe faţă sau pe spate” cu PSD și a acuzat unii colegi că urmăresc această soluție.

Curtea Constituțională va stabili mâine data la care discută sesizarea guvernului privind neconstituționalitatea procedurii prin care moțiunea de cenzură a fost avansată în Parlament. PNL și PSD au amânat dezbaterea și votarea moțiunii depuse de USR-PLUS și AUR înainte de o decizie a CCR.

Libertatea