„M-a împușcat cu cel puțin 11 bile în cap și în față”. Filmare cu o bătaie între doi șoferi, în Rădăuți

Pe imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere din municipiul Rădăuți pe 14 august, și difuzate de Monitorul de Suceava se vede cum agresorul are în mână un obiect care pare o armă. Mircea Prelipcean susține că persoana care l-a atacat și a tras asupra lui cu un pistol cu bile este Adrian Țugui, 38 de ani.

Mircea Prelipcean a reușit să coboare din mașină și să se apere de agresor. A urmat un schimb de pumni în stradă, în urma căruia pistolul a căzut pe jos. Arma a fost preluată, ulterior, de poliție. Prelipcean a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru îngrijiri medicale.   

„Dacă mă lovea în ochi, puteam să rămân orb”

„Am avut cel puțin 11 bile trase în cap și în față și altele care nu m-au nimerit și s-au dus prin mașină. Dacă una îmi intra în ochi, puteam să rămân orb. Am trecut prin momente de șoc, nu am știut cu ce trage, vă dați seama ce a fost în primele momente pentru mine. Sunt revoltat că acest agresor, care a tras cu pistolul în mai mulți oameni, este în libertate”, a declarat Prelipcean pentru Monitorul de Suceava.

Victima spune că l-a plătit pe Țugui să-i facă lucrări la casă, iar acesta l-a lăsat baltă, apoi a început să-i reproșeze că îl vorbește de rău. Pe acest fond a avut loc conflictul de pe 14 august.

Atenție, imagini care v-ar putea afecta emoțional!

https://youtu.be/jQ0eRF8Xu-0

Anchetat și în alt caz, după ce ar fi tras într-un bărbat care mergea pe stradă

Monitorul de Suceava scrie că tot pe 14 august, un bărbat din Rădăuți a alertat poliția cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe trotuar, prin zona centrală a orașului, dintr-un autoturism înmatriculat în Germania un bărbat a scos o armă și a tras spre trotuar, el fiind atins la un picior.

Din ancheta polițiștilor a rezultat că a fost vorba de o armă de airsoft, care nu se supune regimului autorizării ca armă de foc, dar care, totuși, se folosește în spații autorizate, pentru agrement, nu pe stradă.

Ancheta a ajuns la Adrian Țugui, care ar fi tras cu una din cele două arme pe care le avea asupra sa, până să fie arestat.

„Pistolarul” era sub măsura controlului judiciar, într-un dosar pentru infracțiuni la regimul rutier.

Potrivit presei sucevene, presupusul agresor al lui Mircea Prelipcean este liber, în urma unui viciu de procedură, după ce solicitarea termenului de prelungire a arestului preventiv a fost trimisă după expirarea termenului.

Codul Penal stipulează că o solicitare de prelungire a arestului preventiv se formulează cu minimum 5 zile înainte de expirarea perioadei de arest. 

În aceste condiții, la expirarea primului mandat de arestare de 30 de zile, Țugui a revenit în libertate, fără vreo restricție. Astfel, acesta a putut pleca din țară, dacă și-a dorit asta, fără a comite vreo infracțiune.

Libertatea