Femeia din comuna băcăuană Păncești a fost amenințată de partenerul ei de viață, în timp ce se certau, că se va îneca împreună cu copiii în Barajul Berești din Bacău. „Ştiam că e un om nebun. dar nu m-am aşteptat la asta!”, spune mama micuților găsiți morți în apă, potrivit site-ului Observator.
Despre cearta cu soțul ei, femeia povestește: „A venit acasă, ne-am certat, m-a bătut. Am fugit afară, mi-a luat fata din casă, fata dormea. Mi-a arătat-o. Mi-a zis că e ultima oară când o văd. A chemat băiatul după el. L-a băgat în maşină şi au plecat”.
Ea a sunat la 112 și a anunțat că bărbatul ei a amenințat că se va sinucide împreună cu cei doi copii pe care îi aveau împreună. Un sfert de oră mai târziu, poliția a ajuns la fața locului și i-au gasit pe micuți înecați.
Potrivit femeii, citate de Observatornews, nu era prima oară când bărbatul o amenința.
„Mi-a zis de fiecare dată că dacă îl mai supăr sau fac ceva, o să mă bage în maşină cu tot cu copii şi ne aruncă”, a spus ea.
Pe lângă cei doi copii, un băiat de patru ani şi o fetiţă de cinci luni, cuplul mai are un băiat de șase ani care s-a salvat după ce, văzând că părinții lui se ceartă, s-a adăpostit la bunici.
Bărbatul nu a fost găsit, iar polițiștii au demarat o anchetă.
Tragedia de la Bacău are loc la câteva zile după ce, la Timișoara, o femeie s-a urcat pe un bloc de 10 etaje și s-a aruncat împreună cu cei doi copii ai ei, cei trei murind.