Mama fetiței de 2 ani care a murit într-un spital din Iași, cercetată pentru ucidere din culpă. Ce au găsit legiștii la autopsie

Mama fetiței de 2 ani care a murit într-un spital din Iași, cercetată pentru ucidere din culpă. Ce au găsit legiștii la autopsie

Inspectoratul de Poliție Județean din Iași cercetează moartea fetiței de 2 ani, dusă de mama ei la Spitalul de Copii din Iași după ce, a pretins ea, s-a înecat în cadă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului. Reprezentanții DGASPC spun că medicii au descoperit semne de violență pe corpul copilei, inclusiv fracturi sau alte leziuni mai vechi.

Reprezentanții IPJ Iași au anunțat că o anchetează pe mama fetiței pentru ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului. Aceștia au fost sesizați de medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași în seara zilei de 7 septembrie.

„O minoră de 2 ani a fost adusă de mama sa, care le-ar fi declarat că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe aceasta aproximativ 3 minute în cada cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient. Întrucât la data de 12 Septembrie ac, a fost constatat decesul copilului, a fost dispusă efectuarea necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Conform unui raport preliminar al medicilor legiști, citat de „Ziarul de Iași”, se precizează faptul că fata avea „fracturi osoase vechi multiple și politraumatisme prin agresiune”. De altfel, și reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au precizat că există evaluări medicale din care reiese că fata ar fi fost agreată acasă.

Din evaluările medicale reiese că acel copil a fost victima unor abuzuri fizice din partea mamei. Aşteptăm ca poliţia să termine ancheta respectivă şi să vedem dacă mama va fi decăzută din drepturile părinteşti sau va fi pedepsită pentru neglijare şi rele tratamente aplicate minorului.

Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC, pentru Ziarul de Iași:

Reprezentanții DGASPC au precizat pentru Libertatea că mama fetiței trăia în concubinaj cu un alt bărbat, care are doi copii dintr-o altă căsătorie. De altfel, nici acesta nu era tatăl fetei de 2 ani care a murit la Spitalul de Copii din Iași.

„Cei doi copii ai bărbatului sunt mai mari și sunt bine îngrijiți, nu este problemă cu ei. Mama lor este decedată, el trăia cu această doamnă, care a avut copilul de doi ani, cel care a decedat, dintr-o relație mai veche, cu un bărbat care a plecat între timp să lucreze în străinătate. Am înțeles, din surse medicale, că au fost descoperite mai multe leziuni pe trupul fetei care a murit, noi tot ce putem să facem este să așteptăm finalizarea anchetei penale”, a declarat Tiberiu Bantaș pentru Libertatea.

Libertatea