Marți va fi activat Mecanismul de Protecţie Civilă. Ce înseamnă asta

Marți va fi activat Mecanismul de Protecţie Civilă. Ce înseamnă asta

Directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat luni seară că România va cere, marți, activarea Mecanismului de Protecţie Civilă, care presupune solicitarea de la statele membre din Uniunea Europeană a unor oxigenatoare individuale, dar și procurarea medicamentului Tocilizumab, în contextul epidemiologic din România.

„Mâine urmează să fie activat Mecanismul, la cererea Ministerului Sănătății, pentru medicamentul Tocilizumab, al cărui furnizor nu poate să furnizeze toate cantitățile necesare”, a afirmat Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.

Șeful DSU a precizat că Ministerul Sănătății i-a transmis că „la acest moment avem cantităţi suficiente pentru încă 2-3 săptămâni”.

„Motiv pentru care vom activa Mecanismul să vedem, în ţările care nu se confruntă cu un val serios în acest moment, dacă putem lua de la ei medicamentul în anumite cantităţi”, a spus Arafat.

Acesta a precizat că se analizează posibilitatea de a solicita și „echipamente, în mod deosebit oxigenatoare individuale”, pentru a facilita creșterea numărului paturilor cu oxigen în spitalele care au paturi libere, dar care nu sunt conectate la oxigen.

Ce înseamnă Mecanismul de Protecție Civilă al UE

Protecția civilă a UE a fost înființată în 2001 pentru a ajuta regiunile afectate de dezastre. Astfel, statele membre ale Uniunii Europene și alte șase țări participante – Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia – oferă asistență reciprocă, în baza unui mecanism.

Sursa: IGSU

Creat în 2001, acest mecanism a fost reformat în 2013 pentru a pune accentul pe prevenirea dezastrelor și pregătirea pentru acestea, potrivit Consiliului Europei.

Mecanismul de Protecție Civilă a fost activat de peste 420 de ori în ultimii 20 de ani. Printre cazurile recente s-au numărat cutremurul din Croația (2020) și incendiile de pădure din Grecia, Macedonia de Nord și Albania (2021).

Libertatea