Medic din Timișoara: Dacă nu ştiţi cum arată iadul, mergeţi în UPU şi o să-l vedeţi

Medicul Amin Zahra, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a transmis, într-o postare publicată marți pe pagina de Facebook RO Vaccinare, că la unitatea de primiri urgențe totul este blocat, iar în jur se văd doar măști și butelii de oxigen. „Dacă nu știți cum arată iadul, mergeți în UPU și o să-l vedeți!”, spune medicul, care adaugă că a rămas cu o amintire pe care nu o poate uita.

„Dacă nu știți cum arată iadul, mergeți în UPU și o să-l vedeți! După garda de ieri, am rămas cu o amintire pe care nu am cum să o uit prea curând… Este imaginea unui cuplu aflat în UPU, care împărțeau aceeași mască de oxigen. Totul este blocat, tot ce poți să vezi sunt măști și butelii de oxigen! Dacă prin tot haosul acela reușești să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poți să citești în ochii lui este, pe lângă oboseală tot mai accentuată, neputința!!!”, a spus medicul în postarea publicată de RO Vaccinare.

Medicul îi îndeamnă pe toţi cei care ţin la sănătatea lor să se testeze şi să se vaccineze anti-COVID-19 pentru a scăpa „din acest iad”.

„Încă nu este târziu să ne dați și voi o mână de ajutor!!! Dacă ții la sănătatea ta și vreți să scăpăm din acest iad, în care ne aflam cu toții, uite ce trebuie să faci: 1. Îți faci un test rapid sau PCR și te asiguri că nu ai simptome, că ești negativ. 2. Îți faci și o programare la un centru de vaccinare și încerci să intri în contact cu cât mai puține persoane, până îți faci vaccinul, chiar și după! România, trezește-te!”, mai spune Amin Zahra.

România a înregistrat marți cel mai negru bilanț al pandemiei: 15.037 de noi infectări și 252 de decese.

Mai mult, tot în ziua în care a fost atins un nivel fără precedent de infectări, dar și de decese, România a rămas fără locuri libere în secțiile ATI.

Libertatea